15.5 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod portocaliu de furtună în aproape toată țara

Cod portocaliu de furtună în aproape toată țara

Cea mai mare parte a ţării se va afla, începând de duminică, de la prânz, sub avertizări cod portocaliu şi galben de instabilitate atmosferică, manifestată prin vijelii, grindină şi descărcări electrice. În intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 25 iulie, ora 06:00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de peste 55…75 km/h), grindină, descărcări electrice şi izolat averse torenţiale. Noaptea aceste fenomene se vor restrânge spre sud-estul teritoriului.  

De asemenea, ANM anunţă instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice în perioada 24 iulie, ora 14:00 – 24 iulie, ora 23:00, fiinmd emisă o avertizare cod portocaliu.   ”Local în Transilvania, Moldova, iar mai ales spre seară şi la începutul nopţii în regiunile sudice vor fi perioade cu vijelii puternice (rafale de peste 90 km/h), frecvente descărcări electrice şi grindină. Pe alocuri aversele vor fi torenţiale, cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp, iar în zonele montane izolat 40…50 l/mp”, precizează meteorologii.

Vremea până joi

Un cod galben de caniculă a fost emis de meteorologi, pentru intervalul 25, 26, 27 şi 28 iulie. În perioada menţionată, valul de căldură va persista luni (25 iulie) în jumătatea de sud-vest, iar apoi se va extinde din nou în cea mai mare parte a ţării. În special în regiunile vestice şi sudice disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 37 de grade.   Marţi, 26 iulie, va fi cod portocaliu de caniculă în vest şi sud.

  Astfel, în Banat, Crişana, Oltenia şi local în Muntenia şi vestul Transilvaniei şi al Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.   Meteorologii avertizează că valul de căldură va continua şi după 28 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS