20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua Copilului, o perspectivă sumbră: Aproape jumătate din copiii din România sunt în prag de sărăcie și victime ale violenței

Ziua Copilului, o perspectivă sumbră: Aproape jumătate din copiii din România sunt în prag de sărăcie și victime ale violenței

Jumătate din copiii din România sunt victime ale unei forme de abuz, iar 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială. Este cea mai mare rată din Uniunea Europeană. De asemenea, aproape jumătate dintre mamele cu vârsta sub 15 ani din UE provin din țara noastră, semnalează Organizația Salvați Copiii.

În 2021, 46% dintre copii afirmau că sunt bătuți acasă de către părinți și 5% de către cadrele didactice, ca parte a procesului de disciplinare, în timp ce 20% dintre părinți considerau încă pedepsele fizice drept un mijloc corect și adecvat de educare a copiilor.

Principalele concluzii ale raportului Salvați Copiii:

  • 4 din 10 copii români sunt afectați de izolare socială și educațională și lipsa condițiilor de trai decent;
  • Violența afectează 1 copil român din 2, iar abuzul sexual asupra copilului reprezintă cel mai subraportat fenomen social negativ;
  • 45% dintre fetele sub 15 ani care au devenite mame în statele UE provin din România;
  • 76.170 de copii au părinții plecați la muncă în străinătate, din care 21.024 sunt complet lipsiți de îngrijirea părinților;
  • În 2021, un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional.

Un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate în 2021

În România, unul din doi copii este supus unei forme de violență fizică, emoțională și sexuală, în vreme ce 41,5% dintre copii trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, 6 copii dintr-o mie mor înainte de a împlini un an de viață, 731 de fete sub 15 ani devin mame anual (date aferente anului 2020), ia cel puțin 100.000 de copii trăiesc fără ambii părinți sau fără unul dintre ei.

Mai mult, în 2021, un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psihologic, procentul crescând la peste 50%, în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, și anume tentative de suicid. În doar 8,1% dintre cazuri, diagnosticele au fost independente de contextul pandemic (ADHD/ADD, tulburări de vorbire, intelect liminar sau tulburări de neurodezvoltare), arată datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS