12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru morţi şi şapte răniţi într-o luare de ostatici în Iran

Patru morţi şi şapte răniţi într-o luare de ostatici în Iran

Cel puţin patru persoane – inclusiv atacatorul – au fost ucise, iar alte şapte au fost rănite, miercuri, într-o luare de ostateci la sediul unei fundaţii cu legături cu statul, la Ilam, în vestul Iranului, anunţă surse oficiale, citate de News.ro.

”Un bărbat în vârstă de 37 de ani, membru al Fundaţiei Nevoiaşilor din oraşul Ilam, a intrat într-o sală cu o puşcă Kalaşnikov şi două grenade”, a declarat la televiziunea de stat şeful poliţiei provinciei cu acelaşi nume, generalul Delavar Alqassi-Mehr.

Atacatorul ”a luat ostateci membri ai personalului, a început să tragă şi a detonat o grenadă, omorând trei persoane, inclusiv două femei, şi rănind (alte) şapte (persoane)”, a precizat el.

Bilanţul ar putea creşte, deoarece patru răniţi se aflau în ”stare critică”, precizează Delavar Alghassi-Mehr.

Agresorul avea ”motive personale” şi s-a sinucis la faţa locului, potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna.

Agenţia de presă a publicat o înregistrare video care surprinde mai mulţi poliţişti şi bărbaţi în civil înarmaţi, dar şi membri ai Semilunei Roşii iraniene în exteriorul clădirii.

Incidentul a avut loc către ora locală 9.00 (7.30, ora României), la sediul Fundaţiei Nevoiaşilor, unul dintre cele mai puternice organisme de caritate din Iran.

Fundaţia s-a transformat într-un uriaş conglomerat, care deţine participaţii în numeroase sectoare-cheie ale economiei iraniene, inclusiv în sectoarele petrolier şi minier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS