16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFinlanda şi Suedia vor face împreună achiziţii militare

Finlanda şi Suedia vor face împreună achiziţii militare

Finlanda şi Suedia vor achiziţiona împreună arme de foc portabile şi arme antitanc, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Helsinki, după ce în aceeaşi zi cele două state şi-au depus oficial cererile de aderare la NATO, scrie Agerpres.

Cele două ţări îşi vor extinde cooperarea cu privire la achiziţiile militare, Finlanda alăturându-se unui acord privind cumpărarea de arme antitanc de la producătorul suedez Saab Dynamics, parte a grupului industrial Saab.

De asemenea, ministrul apărării finlandez Antti Kaikkonen a autorizat pregătirile pentru achiziţionarea comună de arme de foc, precum puşti de asalt, pistoale şi arme pentru protecţia personală.

Acordul referitor la armele antitanc permite cumpărarea de rachete, puşti fără recul, muniţie şi alte echipamente, indică Ministerul Apărării finlandez.

”Achiziţiile comune vor îmbunătăţi disponibilitatea echipamentului de apărare esenţial în Finlanda şi Suedia, întrucât ţările vor fi capabile să opereze prin intermediul aceluiaşi acord comercial”, adaugă ministerul citat.

Invazia militară rusă asupra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Finlanda şi Suedia cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări vecine sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediului programului ‘Parteneriat pentru Pace’.

Cele două state vecine intenţionează să adere simultan la NATO, organizaţie ce are în prezent 30 de state membre, inclusiv România. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS