15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn fost ministru PSD a murit în această dimineață

Un fost ministru PSD a murit în această dimineață

Senatorul social-democrat Șerban Valeca, fost președinte al PSD Argeș, a încetat, astăzi, din viață. Anunțul a fost făcut pe Facebook de filiala județeană a partidului condus de Marcel Ciolacu.

Şerban Valeca. de 66 de ani, suferea de o boală incurabilă

„Am aflat toți cu profundă surprindere și tristețe că Șerban Valeca, fost președinte al PSD Argeș, s-a stins din viață în această dimineață.

Știm că toată viața și-a dedicat-o educației, științei și cunoașterii, indiferent că a activat ca profesor, senator sau ministru. Este o pierdere imensă pentru noi toți, dar nimic nu se compară cu durerea familiei alături de care suntem în aceste momente extrem de dificile. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!”, se arată în mesajul semnat de echipa PSD Argeș. Șerban Valeca a fost ministru al Cercetării, fost senator și, totodată, fost președinte al PSD Argeș. Actualmente, Valeca era membru în Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS