12.6 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate80.000 de tone de cereale din Ucraina, exportate prin portul Constanța

80.000 de tone de cereale din Ucraina, exportate prin portul Constanța

Ucraina a trimis până acum în portul românesc Constanţa aproximativ 80.000 de tone de cereale, a afirmat marţi directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, Florin Goidea. El a spus că în viitor sunt aşteptate cantităţi şi mai mari, informează Digi24.

Porturile ucrainene sunt blocate de la invazia declanșată de Rusia, în urmă cu două luni, iar ţara, un producător agricol major, a fost forţată să exporte în România pe calea ferată, pe la graniţa sa de vest, sau prin micile sale porturi de la Dunăre.

România, stat membru UE, are frontiere comune la Marea Neagră – o arteră majoră de transport pentru cereale şi petrol – cu Bulgaria, Turcia, Georgia şi Ucraina.

„Există aproximativ 80.000 de tone de cereale care au ajuns deja, ele sunt depozitate în silozuri, o parte fiind încărcate pe nave. Alte 80.000 de tone sunt aprobate şi se află în drum spre Constanţa”, a declarat Florin Goidea, directorul CNAPM, pentru Reuters, potrivit Agerpres.

Dunărea, o cale de transport mai profitabilă din punct de vedere economic

Directorul CNAPM a explicat că cerealele au ajuns fie pe calea ferată, fie transportate cu barjele pe Dunăre, iar portul are capacitatea de a gestiona exporturi suplimentare de cereale.

Capacitatea de stocare în portul Constanţa este de aproximativ 2 milioane de tone, iar anul trecut au fost gestionate de aici exporturi de aproximativ 24 milioane de tone.

Luna aceasta, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că o linie de cale ferată de tip sovietic, cu ecartament larg, care vine din Republica Moldova şi merge direct în Portul Galaţi, va fi reabilitată rapid. O astfel de măsură ar accelera transporturile de cereale.

Luni, analiştii de la APK-Inform au informat că poliţiştii de frontieră din Ucraina au închis câteva căi navigabile în zona gurii fluviului Dunărea, din cauza minelor care plutesc în derivă în Marea Neagră.

Dar ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a declarat săptămâna trecută la Bucureşti că există o şansă de îmbunătăţire a infrastructurii Dunării şi a rutelor comerciale.

„Există o şansă reală importantă pentru ca fluviul Dunărea să devină chiar şi mai profitabil din punct de vedere economic, mai important şi să conecteze mai bine ţările din regiunea Mării Negre cu ţările din vestul Europei, din punct de vedere comercial”, a afirmat Kuleba.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS