28.3 C
Craiova
vineri, 1 iulie, 2022
In curand, Gazeta de Sud, intr-un nou format! Urmareste-ne in fiecare zi si fii primul care afla noutatile!
Știri de ultima orăActualitateSe răcește iar vremea! Vin și ninsorile, dar la munte

Se răcește iar vremea! Vin și ninsorile, dar la munte

Se răcește iar vremea. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de intensificări temporare ale vântului, ninsori la munte, vreme în răcire accentuată, valabilă în toată ţară de sâmbătă, ora 12:00, până luni, la ora 10:00.

În intervalul menţionat, local şi temporar vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45-55 km/h, iar izolat peste 60 km/h. Va ploua în toate regiunile şi pe arii restrânse, în sudul şi sud-estul ţării, se vor acumula cantităţi de peste 15-20 l/mp, iar pe parcursul zilei de sâmbătă vor fi şi manifestări de instabilitate atmosferică.

La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent, iar pe creste rafalele vor depăşi 65-70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.

Valorile termice vor fi în scădere semnificativă, astfel că duminică, vremea va fi deosebit de rece în toată ţara. La începutul săptămânii viitoare vremea se va menţine deosebit de rece şi va continua să ningă, în special la munte, mai anunță ANM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS