11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZecii de mii de persoane, afectate de epidemia de rujeolă din Afganistan

Zecii de mii de persoane, afectate de epidemia de rujeolă din Afganistan

O epidemie de rujeolă a provocat îmbolnăvirea a zeci de mii de persoane şi moartea a peste 150, marea majoritate copii, în luna ianuarie, în Afganistan, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), estimând că numărul deceselor va creşte, informează Agerpres.

Această boală virală extrem de contagioasă afectează mai ales copiii, dintre care mulţi sunt deja slăbiţi de malnutriţie în Afganistan.

„Cazurile de rujeolă au crescut în toate provinciile din Afganistan de la sfârşitul lunii iulie 2021”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, într-o conferinţă de presă la Geneva.

În total, în luna ianuarie au fost înregistrate 35.319 cazuri de îmbolnăvire – între care 91% copii cu vârsta sub 5 ani.

Circa 156 de persoane – dintre care 97% copii sub 5 ani – au murit din cauza bolii.

Purtătorul de cuvânt al OMS a declarat că aceste cifre sunt subestimate şi numărul deceselor va creşte.

„Creşterea rapidă a cazurilor de îmbolnăvire din ianuarie sugerează că numărul deceselor cauzate de rujeolă va creşte brusc în săptămânile următoare”, a spus Lindmeier.

Principalele complicaţii cauzate de virus sunt encefalita, diareea, orbirea sau chiar infecţiile respiratorii severe.

Această epidemie se răspândeşte în ţara afectată de o criză economică şi financiară profundă declanşată după sosirea talibanilor la putere în august şi îngheţarea fondurilor în străinătate.

OMS recomandă vaccinarea a cât mai mulți copii din Afganistan

Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat în mod repetat că mai mult de jumătate din ţară este expusă riscului de foamete.

Cea mai buna protecţie împotriva rujeolei este o rată foarte mare de vaccinare – OMS recomandă 95% – însă acesta este un obiectiv care nu poate fi atins în contextul actual afgan.

Potrivit purtătorului de cuvânt al OMS, organizaţia şi partenerii săi depun eforturi pentru a accelera vaccinarea, pentru a creşte capacităţile de testare şi de supraveghere epidemiologică.

În decembrie, 1,5 milioane de copii din zonele cele mai afectate au fost imunizaţi împotriva rujeolei.

Distribuirea vitaminei A, care ameliorează efectele bolii şi reduce mortalitatea, a ajuns la 8,5 milioane de copii în noiembrie, în cadrul unei campanii naţionale.

OMS pregăteşte o nouă campanie de vaccinare pentru luna mai, care ar trebui să permită imunizarea a trei milioane de copii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS