2.8 C
Craiova
vineri, 28 ianuarie, 2022
Știri de ultima orăActualitate„Relaxările nu sunt justificate, iar România merge din nou în direcția opusă UE!“, avertizează specialiştii

„Relaxările nu sunt justificate, iar România merge din nou în direcția opusă UE!“, avertizează specialiştii

„Relaxările anunțate de autorități nu sunt justificate, iar România merge din nou în direcția opusă Uniunii Europene!″. Avertismentul vine din partea specialiștilor, îngrijorați de infectările cu varianta Omicron.

Numărul pacienților internați, mai mici de 5 ani, crește alarmant. România ar putea ajunge la finalul lunii ianuarie la peste 30 de mii de cazuri noi pe zi. Există și o veste bună: reprezentanții companiei Pfizer au anunțat că doza booster oferă protecție împotriva Omicron, potrivit Stirile Pro Tv.

Fiecare variantă nouă de coronavirus a scăzut vârsta de infectare

Fiecare varianta nouă de coronavirus a scăzut vârsta de infectare. Iar tulpină Omicron este atât de contagioasă, spun specialiștii, încât se răspândește rapid și în rândul copiilor cu vârste mai mici de 5 ani, pentru care nu există vaccin

O statistică a unui spital din Africa arată cât a crescut numărul internărilor în rândul tinerilor și al copiilor afectați de nouă mutație, față de perioada în care varianta Delta era dominantă. Cele mai afectate sunt grupele de vârstă 0-4 ani și 30-39 de ani.

Octavian Jurma spune: ″În copilărie sistemul imun este naiv, cum se spune din punct de vedere imun. Ca virusul să rămână permanant printre noi trebui să aibă un bazin de sisteme imune permanent naive, care nu știu ce să facă. Faptul că tinerii se spitalizeaza într-un număr atât de mare înseamnă că Omicron nu produce o formă atât de ușoară de boală cum ne așteptăm. Suntem dispuși să vedem o triplare a numărului mare de cazuri și deceselor în rândul copiilor?″⁣.

Copiii pot fi vectori de răspândire a infecției în rândul adulților, mai ales dacă aceștia nu sunt vaccinați

Mai mult, copiii pot fi vectori de răspândire a infecției în rândul adulților, mai ales dacă aceștia nu sunt vaccinați.

Îngrijorător este și faptul că oamenii de știință din Africa de Sud spun că posibilitatea de reinfecție este de 3 ori mai mare în cazul Omicron comparând cu variantele anterioare. Din cele aproximativ 2,8 milioane de mostre pozitive, aproape 36 de mii au suspiciune de reinfecție. Iar asta înseamnă, se tem specialiștii, că noua mutație poate păcăli imunitatea obținută în urmă bolii anterioare.

Numărul infectărilor se dublează la fiecare 3 zile și jumătate în cazul Omicron

Numărul infectarilor se dublează la fiecare 3 zile și jumătate în cazul Omicron. Dacă la începutul anului viitor vom pleca de la 500 de infectari pe zi, spre finalul lunii ianuarie vom avea peste 30 de mii de cazuri noi zilnic.

Iar relaxarea măsurilor este o greșeală pe care autoritățile de la noi au făcut-o și înainte de valul 4, spun cu toată convingerea medicii.

„O persoană cu Omicron la o petrecere va infecta jumătate din persoanele respective“

Octavian Jurma: ’’Sărbătorile sunt un risc epidemiologic ridicat peste tot. O persoană cu Omicron la o petrecere va infecta jumătate din persoanele respective. Măsurile pentru valul 5 nu par să fie în tandem cu riscul pe care îl prezintă valul 5. România din nou se îndreaptă într-o direcție complet diferită de restul UE”.

Cristian Apetrei, profesor de boli infecțioase la Universitatea din Pittsburgh: ″În condițiile în care abia am ieșit din valul IV și ne pregătim de valul V, care va fi produs de o tulpină mult mai violentă decât cea cu care ne-am confruntat, cred că măsurile de relaxare nu sunt justificate în niciun fel″.

O rază de speranță vine însă de la reprezentanții companiei Pfizer care au prezentat rezultatele unui studiu de laborator conform căruia doză booster oferă protecție împotriva omicron, așa cum se întâmplă în cazul a două doze cu tulpină originală. La persoanele care aveau doar 2 doze vaccin s-a observat o scădere de 25 de ori a anticorpilor împotriva noii variante.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Apelul lui ÎPS Teodosie pentru anularea deciziei de carantinare,...

Tribunalul Constanţa a respins apelul Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea...

ȘTIRI GdS