16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLuptă în instanță pentru „Babele” şi „Sfinx”

Luptă în instanță pentru „Babele” şi „Sfinx”

Județele Prahova și Dâmbovița se bat pentru cele două monumente naturale, Babele și Sfinx în instanță.

Procesul dintre cele două judeţe a început în urmă cu mai mulţi ani şi a trecut pe la mai multe instanţe. O primă instanţă care a pronunţat o decizie în această speţă a fost Tribunalul Dâmboviţa, în octombrie 2019, iar în septembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, unde se judeca recursul, a admis o cerere de strămutare, dosarul fiind trimis la Curtea de Apel Piteşti care, în decembrie 2020, a casat sentinţa iniţială şi a trimis dosarul la rejudecare la Tribunalul Vâlcea.

Monument-Sfinx
Monument-Sfinx

Duminică, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat câştigarea pe fond a procesului cu judeţul Prahova privind linia de hotar dintre două judeţe în zona Platoului Bucegi.

Prefectura Prahova informează, luni, că monumentele naturale Babele şi Sfinx sunt şi rămân în domeniul public al oraşului Buşteni, indiferent de rezultatul final al procesului care vizează stabilirea liniei de hotar dintre judeţele Prahova şi Dâmboviţa.

Indiferent de rezultatul final al procesului, monumentele naturale Babele şi Sfinx sunt şi rămân în domeniul public al oraşului Buşteni. Dincolo de toate aceste aspecte, monumentele naturale Babele şi Sfinx sunt două dintre cele mai importante simboluri naturale ale României, aflate în Parcul Naţional Bucegi, ceea ce înseamnă că din punct de vedere turistic şi cultural ele aparţin tuturor românilor”, a transmis Prefectura Prahova.

Tribunalul Vâlcea a pronunţat, joia trecută, o nouă decizie pe fond în acest dosar care are ca obiect „obligaţia de a face – stabilire linie de hotar”.Decizia poate fi atacată cu recurs.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS