17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 126.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore

Peste 126.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, joi, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate peste 126.000 de persoane, din care aproape 91.000 cu prima doză. Alte peste 23.000 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia, scrie News.ro.

Potrivit CNCAV, 126.492 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 90.950 s-au prezentat pentru a primi prima doză de ser sau doza unică de la Johnson & Johnson. Alte 23.181 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.

În acelaşi interval, au fost raportate 73 de reacţii adverse: 38 la vaccinul Pfizer, 12 la Moderna, una la AstraZeneca şi 22 la Johnson & Johnson. Alte 138 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 6.823.643 de persoane, din care 6.171.523 cu schema completă. Până în prezent, 810.621 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS