22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn turc şi un tunisian, depistaţi ascunşi, la frontiera cu Ungaria

Un turc şi un tunisian, depistaţi ascunşi, la frontiera cu Ungaria

Un turc şi un tunisian au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascunşi în portbagajul unui autoturism, respectiv deasupra roţii de rezervă a unui automarfar, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

„În data de 17.09.2021, în jurul orei 23.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Cehia, însoţit de un alt cetăţean bulgar în calitate de pasager. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, a fost descoperit, ascuns într-un locaş special amenajat între bancheta din spate şi portbagajul autoturismului, un cetăţean străin. Persoanele în cauză a fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări”, se menţionează în comunicat.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana descoperită ascunsă în mijlocul de transport este un cetăţean turc, în vârstă de 35 ani.

„Ca urmare a celor constatate, cei doi cetăţeni bulgari sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale”, precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, duminică, în jurul orei 15.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean sârb, aflat la volanul unui automărfar înmatriculat în Serbia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, echipamente medicale pentru o societate comercială din Germania.

„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, a fost descoperit ascuns deasupra locului destinat roţii de rezervă un cetăţean tunisian, în vârstă de 18 ani. Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale”, precizează purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, Laura Beatrice Bondar. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS