10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOctavian Berceanu, demis de premierul Florin Cîțu de la șefia Gărzii de Mediu

Octavian Berceanu, demis de premierul Florin Cîțu de la șefia Gărzii de Mediu

Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu a fost demis din funcție printr-o decizie a premierului Florin Cîțu publicată în Monitorul Oficial. Berceanu face parte USR PLUS și a candidat pentru funcția de președinte USR PLUS București.

Echipele de control ale Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au aplicat, în primele opt luni ale anului, amenzi în valoare de 73,89 milioane de lei, în creştere cu 43,6% faţă de acelaşi interval din 2020, reiese din raportul periodic publicat de instituţie.

Conform datelor centralizate, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2021, numărul inspecţiilor realizate la nivel naţional, în domeniul controlului poluării şi al biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate, a fost de 24.112, cu 10,78% mai mare comparativ cu primele opt luni ale anului anterior, când au fost înregistrate 21.765.controale, scrie Agerpres.

Situaţia controalelor

Raportul GNM arată că, până la finele lunii august, au fost emise 1.227 de avertismente (faţă de 1.257, în primele opt luni din 2020), 263 de dispoziţii privind sistarea activităţii (faţă de 189, în aceeaşi perioadă a anului precedent) şi cinci decizii de încetare a activităţii (comparativ cu niciuna, în 2020).

Potrivit sursei citate, de la începutul acestui an şi până la 31 august, au fost transmise 36 de propuneri de suspendare de acorduri/autorizaţii de mediu, precum şi 96 de sesizări penale. În plus, au fost confiscate 111 mijloace auto.

Din totalul controalelor efectuate în cursul acestui an, un număr de 20.337 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării, iar 3.775 în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

În luna august 2021 au fost efectuate, la nivel naţional, 2.911 de inspecţii, dintre care 2.333 în domeniul poluării. Pe parcursul acestor controale au fost aplicate 475 de amenzi, în valoare totală de 9,158 milioane de lei.

În acelaşi interval au fost transmise 177 de avertismente, 40 de dispoziţii de sistare a activităţii, 14 sesizări penale, precum şi şase propuneri de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu. De asemenea, au fost confiscate şapte mijloace auto.

Garda Naţională de Mediu este o entitate publică ce funcţionează ca instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS