5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateValeriu Gheorghiţă: Procentul de vaccinare în rândul copiilor este insuficient

Valeriu Gheorghiţă: Procentul de vaccinare în rândul copiilor este insuficient

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a afirmat că în rândul copiilor cu vârste de peste 12 ani rata de vaccinare anti-COVID ajunge la aproape 15%, dar este clar ”insuficientă”. Acesta avertizează că ”va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă”.

„Avem aproximativ 200.000 de copii şi adolescenţi între 12 şi 19 ani care au primit cel puţin o doză de vaccin. Raportat la numărul de copii eligibili, vorbim de aproape 15%, procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză.

M-am uitat pe ultimele 30 de zile la persoanele vaccinate cu prima doză de Pfizer. Sunt vaccinaţi 69.000 de oameni cu prima doză în ultimele 30 de zile, aproape 25% dintre aceştia sunt copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 19 ani, 55% din acest grup de 12-19 ani fiind copii între 12 şi 15 ani.

Deci am observat o creştere progresivă a tinerilor şi a copiilor care se vaccinează în această perioadă, chiar comparativ cu adulţii care au ales să se vaccineze cu Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, luni seară, la Digi 24, potrivit News.ro.

Există „recomandarea foarte clară” ca tinerii cu boli cronice să se vaccineze

El a arătat că este „clar insuficient” procentul de vaccinare în rândul copiilor, precizând că în alte ţări din vestul Europei peste jumătate dintre copiii între 12 şi 17 ani au primit cel puţin o doză de vaccin.
Medicul a precizat că există „recomandarea foarte clară” ca tinerii cu boli cronice – obezitate, diabet, boli renale şi alte tipuri de afecţiuni – să se vaccineze.

„În perioada următoare, numărul cazurilor de Covid-19 în rândul copiilor va creşte“

„Este evident că în perioada următoare numărul de cazuri în rândul copiilor va creşte, numărul de cazuri de COVID-19.

De asemenea, va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă, este o realitate pe care o vedem în toate ţările în care au început activităţile de învăţământ cu prezenţă fizică, inclusiv în Statele Unite”, a precizat medicul.

El a subliniat importanţa vaccinării „în mod deosebit a adulţilor”, dar a insistat şi asupra importanţei respectării regulilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Potrivit datelor furnizate luni de Grupul de Comunicare Strategică, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.288. Dintre acestea, 633 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 162 sunt minori, 152 fiind internați în secții și 10 la ATI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS