5.3 C
Craiova
marți, 19 octombrie, 2021
Știri de ultima orăActualitateAtac cibernetic la o facultate din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti

Atac cibernetic la o facultate din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti

Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB) anunţă, sâmbătă, că Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei a fost ţinta unui atac cibernetic, fiind extrase listele de utilizatori înregistraţi pe platforma care asigură interfaţa între studenţi şi secretariatul facultăţii. De asemenea, au fost sustrase CNP-urile unora dintre studenţi, scrie News.ro.

”În data de 10 septembrie 2021 a avut loc un atac cibernetic asupra platformei informatice a Facultatii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, platforma care asigură interfaţa între studenţi şi secretariatul facultăţii. În urma acestui atac au fost extrase listele de utilizatori înregistraţi pe platforma respectivă şi parţial unele date personale (CNP-urile unora dintre studenţi)”, anunţă, sâmbătă, UPB, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că nu a fost accesată şi baza de date principală a UPB în care sunt stocate datele personale ale studenţilor (situaţie şcolară, adresă, informaţii bancare etc.).  

”Aceste date sunt stocate în condiţii de siguranţă maximă. Problema de securitate a fost remediată în cursul zilei de ieri şi au fost demarate procedurile de informare a autorităţilor competente în vederea identificării şi tragerii la răspundere a autorului atacului cibernetic. Ne cerem scuze studenţilor facultăţii noastre pentru inconvenientul creat de această situaţie”, a mai transmis instituţia de învăţământ.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

În stare gravă după ce a născut la 17...

O adolescentă de 17 ani, din Gugeşti, județul Vrancea,...

ȘTIRI GdS