25.8 C
Craiova
duminică, 26 septembrie, 2021
Știri de ultima orăActualitateGermania înăspreşte regulile pentru persoanele nevaccinate

Germania înăspreşte regulile pentru persoanele nevaccinate

Germania a desemnat Spania şi Ţările de Jos drept zone cu incidenţă ridicată a infectării cu coronavirus, ceea ce înseamnă că persoanele nevaccinate care revin din cele două state vor trebui să intre în carantină pentru cel puţin cinci zile, informează vineri Reuters.

Decizia survine în timpul vacanţei de vară în Germania, o perioadă în care multe familii îşi petrec concediul pe plajele mediteraneene însorite ale Spaniei, în populara insulă turistică Mallorca sau pe litoralul Mării Nordului în Ţările de Jos.

În vreme ce aproape jumătate dintre germani au primit două doze de vaccin împotriva COVID-19 şi sunt, prin urmare, exceptaţi de la intrarea în carantină, doar mai puţin de 2% dintre cei sub 18 ani sunt complet vaccinaţi, o situaţie care le-ar putea da bătăi de cap familiilor ce revin din vacanţă, notează Reuters.

Spania a raportat 624 de cazuri noi de infectare la 100.000 de locuitori în precedentele 14 zile de până la sfârşitul săptămânii trecute, iar Ţările de Jos 670, comparativ cu 17 în Germania, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Cerinţa de intrare în carantină nu li se aplică persoanelor care au avut COVID-10 în ultimele şase luni.

Modificările privitoare la Spania şi Ţările de Jos intră în vigoare marţea viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Liga 3 / CSM Slatina – CSO FIliaşi 2-0....

CSM Slatina s-a impus cu scorul de 2-0, duminică,...

ȘTIRI GdS