21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLetonia vrea să impună vaccinarea obligatorie pentru medici și profesori

Letonia vrea să impună vaccinarea obligatorie pentru medici și profesori

Guvernul leton vrea ca vaccinarea împotriva COVID-19 să devină obligatorie pentru cadrele medicale şi din educaţie, informează dpa.

Conform modificărilor legislative adoptate miercuri de guvern, începând din luna octombrie, angajaţii din instituţiile medicale, sociale şi de educaţie vor trebui să prezinte la locul de muncă un certificat de vaccinare.

Tot de la 1 octombrie, în alte sectoare, angajatorii vor avea dreptul de a concedia salariaţii nevaccinaţi.

Aceste modificări mai trebuie însă aprobate de parlamentul de la Riga, transmite Agerpres.

În Letonia, ţară cu 1,9 milioane de locuitori, campania de vaccinare a avut un start lent

În Letonia, ţară cu 1,9 milioane de locuitori, campania de vaccinare a avut un start lent.

Până în prezent, circa o treime din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19.

“Am discutat despre stimulente pentru a promova vaccinarea, avem în vedere începerea unei campanii de informare. Acest proiect de lege a fost elaborat şi cu scopul de a-i face pe oameni să-şi schimbe comportamentul”, a declarat prim-ministrul Krisjanis Karins.

De la debutul pandemiei, Letonia a raportat mai mult de 138.000 de cazuri de infectare cu coronavirus

De la debutul pandemiei, Letonia a raportat mai mult de 138.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi peste 2.500 de decese asociate.

Rata de infectare este în scădere de mai multe săptămâni, însă, în acelaşi timp, a fost observată o propagare în creştere a variantei Delta deosebit de contagioase.

Conform ministrului sănătăţii, Daniels Pavluts, infectările cu varianta Delta reprezintă aproape 54% din cazurile noi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS