16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrima reacție a lui Florin Cîțu: PNRR nu a fost respins și nici retrimis României

Prima reacție a lui Florin Cîțu: PNRR nu a fost respins și nici retrimis României

Premierul Florin Cîțu susține că în ciuda nenumăratelor observații făcute de Comisia Europeană asupra Planului de Reziliență și Redresare, acesta nu a fost respins.

”Spulber un fake news de la prima ora.

PNRR nu a fost respins. PNRR nu a fost retrimis.”, scrie Florin Cîțu.

Comisia a returnat PNRR cu zeci de observații.

Unul dintre reproșurile aduse PNRR-ului depus de România este că nu corespund datele din documentele .xls cu cele din documentele word pentru anumite proiecte. Este vorba, în acest caz, despre renovarea spitalelor.

Un alt exemplu este că România a cerut bani prin PNRR pentru a renova terapia intensivă pentru nou-născuți. În documentul word sunt ceruți 80 de milioane de euro pentru asta, dar în documentul .xls anexat aceluiași proiect suma finală este de 71 de milioane de euro.

S-a depus cerere pentru finanțare a unui spital nou, doar că suma diferă de la un document la altul. Odată sunt ceruți 570 de milioane de euro, iar în altul, 517 milioane de euro.

La capitolul „Scheme de ajutor de stat pentru tehnologiile viitorului”, spune Comisia că nu pot fi calculate costuri exacte, pentru că nu sunt suficiente informații.

La subcapitolul Research, Dezvoltare și Inovare nu e dată mereu sursa datelor.

La alte capitole, cum e Turismul și Fondul pentru Tranziție Verde și Digitală, nu sunt justificări pentru costuri. La Școlile Verzi, au fost date costuri estimative din piață, când, de fapt, ar fi trebuit să fie folosite, ca toate celelalte state, un cost standard național. La trainingul pentru profesori, pentru tehnologie digitală, nu există raportare la cifre care sunt clare, din programele Erasmus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS