27.8 C
Craiova
luni, 21 iunie, 2021
Știri de ultima oră Actualitate 200 de tone de deşeuri, depistate în Portul Constanţa şi în PTF Giurgiu

200 de tone de deşeuri, depistate în Portul Constanţa şi în PTF Giurgiu

Peste 200 de tone de deşeuri au fost depistate în Portul Constanţa şi în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, acestea fiind returnate către ţările de unde au fost trimise, informează news.ro.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, în data de 7 mai, în urma unor activităţi informativ-operative desfăşurate de către poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi  a unui reprezentant al Agenţiei FRONTEX, au fost descoperite zece containere sosite din Germania, pentru o firmă din judeţul Prahova care făcea activităţi de import în România.

„În urma verificărilor s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile constând în deşeuri, amestec de metal şi hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii şi bucăţi de azbest, în cantitate de aproximativ 200 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României”, se arată în comunicat. 

Sursa citată menţionează că a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa. 

Poliţiştii de frontieră fac cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor folosirea de acte nereale şi regimului deşeurilor. 

Deşeuri şi în PTF Giurgiu

De asemenea, poliţiştii de frontieră de la Giurgiu au descoperit peste 17 tone de deşeuri într-un automărfar şi un autoturism. 

Astfel, la diferite intervale de timp, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două vehicule, un automărfar şi un autoturism.

Şoferii erau doi cetăţeni bulgari, în vârstă de 40, respectiv 47 de ani, şi transportau conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din diferite materiale. 

“Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor sus-menţionate, lucrătorii noştri au solicitat puncte de vedere reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că într-unul din mijloacele de transport se afla cantitatea de 16.764 de kilograme deşeuri din materiale plastic, iar în celălalt se aflau 500 de kilograme deşeuri de catalizatori sfărâmaţi şi cauciucuri uzate, depozitate în saci din material plastic”, precizează comunicatul Poliţiei de Frontieră. 

De asemenea, în cadrul cercetărilor, anchetatorii au stabilit faptul că primul transport avea ca destinaţie o societate comercială din Germania, cel de-al doilea urmând a fi descărcat în Olanda. 

„Pentru întreaga încărcătură transportată, şoferii celor două autovehicule au prezentat documentaţii de notificare pentru circulaţia transfrontalieră care nu erau complete”, a menţionat sursa citată. 

Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru cele două mijloace de transport rutiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Absenteism istoric la alegerile regionale şi departamentale din Franţa

Absenteism istoric la alegerile regionale şi departamentale din Franţa....

ȘTIRI GdS

Absenteism istoric la alegerile regionale şi departamentale din Franţa

Absenteism istoric la alegerile regionale şi departamentale din Franţa. De asemenea, rezultatele sunt împărţite. Rassemblement National (Adunarea Naţională - RN), partidul de extremă dreapta al...

Ducele de Cambridge, William, împlinește 39 de ani

Ducele de Cambridge, William, împlinește astăzi 39 de ani. Cu această ocazie, Clarence House a distribuit pe reţelele de socializare o fotografie de arhivă...

Gorj: Sute de mașini pe Transalpina

Sute de mașini au luat cu asalt Transalpina în mini-vacanța de Rusalii. Sunt turiști din întreaga țară care tranzitează cea mai înaltă șosea din...

Evaluarea Națională 2021: Linie TELVERDE pentru semnalarea neregulilor

Evaluarea națională 2021 începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Ministerul Educației anunță că va exista o linie TELVERDE...

Ajutoare de 1,2 milioane Euro pentru producătorii români de...

Producătorii români de plante aromatice pot obține de la stat ajutoare de minimis de 1,2 milioane de euro în total, conform unei hotărâri de...
00:00:37

VIDEO. Două clădiri s-au prăbușit în Bordeaux

Trei persoane au fost rănite, iar una dintre ele se află în stare gravă, după ce două clădiri din centrul oraşului Bordeaux (sud-vestul Franţei)...