12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA șaptea zi cu record mondial de infectări cu Covid, în India

A șaptea zi cu record mondial de infectări cu Covid, în India

India a atins un nou record mondial de infectări, joi, cu peste 375.000 de persoane raportate cu îmbolnăvire de Covid-19 în ultimele 24 de ore, relatează Euronews.

Situația pare că nu se îmbunătățește deloc în această țară, care se confruntă de mai multe zile cu o agravare accentuată a pandemiei.

India înregistrează în acest moment aproximativ 18 milioane de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19.

Ministerul sănătății indian a anunțat, de asemenea, decesul a alte 3.645 de persoane ca urmare a îmbolnăvirii cu Covid-19, ceea ce duce totalul deceselor la 204.832. Experții spun totuși, că cifrele reale sunt mai mari.

India a înregistrat recorduri de infectări la nivel global

India a înregistrat recorduri de infectări la nivel global în șapte din ultimele opt zile. Crematoriile din toată țara nu mai reușesc să facă față numărul mare de morți din fiecare zi.

Spitalele sunt pline, pacienții duc lipsă de oxigen și de medicamente, persoanele infectate mor pe străzi, în drum spre unitățile medicale, ambulanțele sunt insuficiente iar crematoriile nu mai fac față. 

Dimensiunea dezastrului este atât de mare încât miile de cadavre sunt incinerate în crematorii improvizate, amplasate în parcuri, parcări și pe străzile mai multor orașe

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS