9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate23 de ani de închisoare pentru o femeie care şi-a ucis soţul și i-a tranşat corpul

23 de ani de închisoare pentru o femeie care şi-a ucis soţul și i-a tranşat corpul

O femeie din Brăila, de 31 de ani, acuzată că şi-a ucis soţul, apoi i-ar fi tranşat trupul şi l-ar fi ascuns în mai multe locuri din curtea locuinţei, a fost condamnată de judecătorii Tribunalului Brăila la 23 de ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor în condiţii de violenţă în familie şi profanare de cadavre, potrivit Agerpres.

Potrivit sentinţei date de Tribunalul Brăila, femeia a fost condamnată la 22 de ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor în condiţii de violenţă în familie şi la 3 ani închisoare pentru profanare de cadavre, iar în urma contopirii pedepselor au rămas cei 22 de ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an de zile.

Sentinţa nu este una definitivă

Sentinţa nu este una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Galaţi.

Femeia, mamă a doi copii, a fost trimisă în judecată ca principală suspectă pentru omor şi profanare de cadavre, după ce, în octombrie 2018, în curtea locuinţei sale au fost găsite părţi din trupul soţului, poliţist local, dat dispărut cu doi ani în urmă.

Bărbatul, poliţist local în comuna Viziru, fusese dat dispărut una dintre surorile sale

Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, poliţist local în comuna Viziru, fusese dat dispărut una dintre surorile sale, după ce soţia lui le-a spus apropiaţilor că soţul i-a plecat la muncă în străinătate în decembrie 2016 şi nu mai ştie nimic despre el.

Conform anchetatorilor, în octombrie 2018, în timp ce făceau curăţenie într-un grajd al casei, rudele dispărutului au descoperit picioarele bărbatului.

Poliţiştii au fost alertaţi şi au deschis o anchetă la faţa locului, iar în urma cercetărilor au mai găsit în podul casei craniul bărbatului, iar în closetul din curte actele şi hainele fostului poliţist local.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS