17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 27.000 de locuri disponibile la nivel național, la imunizarea cu AstraZeneca

Peste 27.000 de locuri disponibile la nivel național, la imunizarea cu AstraZeneca

Peste 2.000 de locuri erau libere luni după-masa în Cluj-Napoca și peste 5.000 în Timișoara pentru programarea la vaccinare cu vaccinul AstraZeneca. Această situație este întâlnită și în alte mari orașe din țară, peste 27.000 de locuri fiind disponibile la nivel național.

În municipiul Cluj-Napoca erau libere luni, în jurul orei 16.00, aproape 2.200 de locuri pentru programare în trei centre care administrează Vaxzevria, vaccinul dezvoltat de compania AstraZeneca în parteneriat cu Universitatea Oxford, potrivit platformei RO Vaccinare, conform HotNews.

În plus, centrele care administrează acest vaccin au câteva zeci sau puțin peste o sută de persoane înscrise pe listele de așteptare în timp ce numărul lor este de rândul miilor în centrele care oferă vaccinurile Pfizer sau Moderna.

În orașul Timișoara numărul locurilor libere pentru programare depășea 5.400 la aceeași oră, potrivit site-ului Vaccin Live care monitorizează în timp real programările, situație întâlnită și în alte orașe din țară:

Brașov: peste 2.100 de locuri libere

Craiova: aproape 1.300

Constanța: peste 1.200

Alba Iulia: aproape 850

Zalău: 850

Suceava: peste 670

Satu Mare: peste 650

Buzău: peste 600

Bacău: peste 600

Vaslui: aproape 600

Oradea: peste 400

Există peste 27.000 de locuri disponibile la nivel național pentru administrarea vaccinului AstraZeneca

Potrivit site-ului Vaccin Live, în prezent există peste 27.000 de locuri disponibile la nivel național pentru administrarea vaccinului AstraZeneca și niciunul pentru vaccinarea cu Pfizer sau Moderna.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS