24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVlad Voiculescu, amendat cu 1.500 de lei pentru că nu a purtat mască în Parlament

Vlad Voiculescu, amendat cu 1.500 de lei pentru că nu a purtat mască în Parlament

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost amendat cu 1.500 de lei pentru că nu a purtat masca de protecție conform legislației în vigoare, informează Poliția Capitalei.

”Direcția Generală de Poliției a Municipiului București vă informează că pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, un membru al Guvernului a fost sancționat contravențional, cu suma de 1.500 lei, pentru neportul măștii de protecție”, transmite sursa citată, potrivit HotNews.

Vlad Voiculescu a fost fotografiat luni fără mască de protecţie, pe holurile Parlamentului

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost fotografiat luni fără mască de protecţie, pe holurile Parlamentului. Voiculescu a venit cu precizări pe Facebook, spunând că era într-o conferință video și și-a dat jos masca pentru a comunica mai clar și pentru a bea apă.
„La un moment dat mi-a fost atrasă atenția și mi-am pus la loc masca. Fără îndoială, am greșit și toate criticile sunt justificate. Regulile trebuie respectate”, a spus el la vremea respectivă.

A apărut fără mască de protecție și în timpul unei videoconferințe cu ministrii sănătății din UE

Vlad Voiculescu a apărut fără mască de protecție și în timpul unei videoconferințe cu ministrii sănătății din UE, numai că el nu era singur în birou, ci se afla la nici un metru de o colaboratoare care apare în imagini, ea purtând însă mască.

Videoconferința a avut loc pe 16 martie. În timpul acesteia, Vlad Voiculescu a vorbit despre măsurile luate de Guvern pentru combaterea pandemiei, remarcând chiar importanța purtării măștii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS