12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmendaţi cu câte 5.000 de lei pentru că au cules ghiocei dintr-o zonă protejată

Amendaţi cu câte 5.000 de lei pentru că au cules ghiocei dintr-o zonă protejată

Patru persoane au fost amendate cu câte 5.000 de lei după ce au fost prinse că au cules mii de ghiocei dintr-o specie protejată, în Munţii Măcinului, pe unii smulgându-i cu tot cu bulbi, informează digi24.

Viorel Roșca, directorul Parcului Național Munții Măcinului, a explicat la Digi24 că amenzile sunt atât de mari întrucât este vorba despre o specie protejată de ghiocei, iar prin smulgerea bulbilor reapariția altora devine imposibilă.

„Ne confruntăm cu astfel de situații în care oamenii nu vin să se relaxeze, ci să distrugă flora atât de deosebită din Munții Măcinului.

Au fost identificate șase persoane care au venit cu premeditare în Parcul Național Măcin pentru a culege ilegal o specie deosebită de ghiocei. Este vorba despre ghiocelul cu frunze îndoite, care poate rezista în condiții climatice dure. 

Au luat 1.500 de ghiocei, unii cu bulb, ceea ce nu mai permite creșterea altora în loc.

Patru au fost sancționați cu amendă de 5.000 de lei. Pe ceilalți doi încă încercăm să îi identificăm.

Unii au ajuns să vadă ghioceii ca pe o sursă materială. Prin astfel de fapte, însă, pierdem toți pentru că, luați cu bulb, acești ghiocei nu mai apar, acest proces pe care natura îl creează în mii de ani devine ireversibil”, a declarat Viorel Roșca.

Pentru persoane fizice, amenda este de la 5.000 la 10.000 de lei, iar pentru persoane juridice de la 30.000 la 60.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS