15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCamera Comunelor a parlamentului britanic a aprobat acordul comercial cu UE

Camera Comunelor a parlamentului britanic a aprobat acordul comercial cu UE

Camera Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic) a aprobat miercuri acordul încheiat de Londra şi Uniunea Europeană privind relaţiile comerciale viitoare, transmite Reuters.

Acordul UE-Londra privind relaţiile post-Brexit a fost aprobat cu 521 de voturi pentru şi 73 de voturi împotrivă.

Textul legii va fi trimis acum Camerei Lorzilor pentru a fi dezbătut şi supus la vot

Textul legii va fi trimis acum Camerei Lorzilor pentru a fi dezbătut şi supus la vot, înainte de a deveni lege în mod oficial. Rezultatul votului din Camera Lorzilor este aşteptat miercuri seara târziu, potrivit Agerpres.

Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piaţa unică

La 24 decembrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi premierul britanic Boris Johnson au anunţat convenirea unui acord privind relaţiile viitoare între Londra şi UE, cu numai o săptămână înaintea încheierii perioadei de tranziţie. Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piaţa unică şi uniunea vamală ale UE la 31 decembrie.

Dacă nu s-ar fi ajuns la un acord, schimburile comerciale între UE şi Londra ar fi fost guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului

Dacă nu s-ar fi ajuns la un acord, schimburile comerciale între UE şi Londra ar fi fost guvernate de la 1 ianuarie 2021 de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ceea ce ar fi însemnat introducerea de taxe vamale şi cote, cu riscul unui nou şoc pentru economiile deja fragilizate de criza sanitară cauzată de COVID-19.

Principalele puncte de divergenţă care au împiedicat luni de zile ajungerea la un acord comercial între UE şi Regatul Unit au fost regulile privind concurenţa solicitate de UE (care să nu permită o concurenţă neloială din partea companiilor britanice), reglementarea diferendelor şi accesul pescarilor europeni în apele britanice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS