10.3 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePapa Francisc va face o vizită în Irak, în luna martie

Papa Francisc va face o vizită în Irak, în luna martie

Papa Francisc va face o vizită în Irak, în perioada 5-8 martie 2021, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni. Acesta a spus că Papa Francisc a acceptat invitația Irakului și a Bisericii Catolice locale, urmând să viziteze Bagdad, Irbil, Mosul și Qaraqosh, transmite Mediafax, citată de hotnews.


Programul detaliat al călătoriei „va fi publicat în timp util și va ține seama de evoluția pandemiei”, a precizat el.
„Vizita Papei este un mesaj de pace”, a comentat guvernul de la Bagdad.

Va fi prima călătorie a Suveranului Pontif din ultimele 15 luni. În acest an, toate vizitele internaționale au fost anulate din cauza pandemiei.

Publicația Corriere della Sera scrie că Papa Francisc se gândea de mai multă vreme să viziteze țara devastată de ani de zile de război. Cel mai recent a vorbit despre acest lucru în iunie 2019: „Un gând insistent mă însoțește gândindu-mă la Irak ca să poată privi înainte prin participarea pașnică și concertată la edificarea binelui comun a tuturor componentelor, inclusiv religioase, ale societății și să nu cadă din nou în tensiunile care provin din conflictele niciodată stinse ale puterilor regionale”.

Pe 25 ianuarie anul acesta, l-a primit la Vatican pe președintele irakian Barham Salih. S-a vorbit despre „promovarea stabilității și a procesului de reconstrucție, încurajarea dialogului și căutarea soluțiilor adecvate pentru cetățeni”.
Suveranul Pontif a insistat atunci asupra „importanței păstrării prezenței istorice a creștinilor” și „necesității de a le garanta securitatea și un loc în viitorul țării”.

Primul papă care a vrut să meargă în Irak pe urmele patriarhului biblic Abraham a fost Ioan Paul al II-lea, dar vizita a fost amânată de autoritățile irakiene de la vremea aceea și nu s-a mai realizat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS