3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing, răpus de COVID

Fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing, răpus de COVID

Fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing a murit miercuri, la vârsta de 94 de ani, „ca urmare a COVID”, iar înmormântarea sa va avea loc „în cea mai strictă intimitate”, relatează France Presse.

„Valéry Giscard d’Estaing s-a stins miercuri, 2 decembrie, în locuinţa familiei sale din Loir-et-Cher. Starea sa de sănătate se deteriorase şi a murit de COVID-19. În conformitate cu dorinţa sa, înmormântarea va avea loc în cea mai strictă intimitate familială”, a scris familia sa într-un comunicat.

Cel mai tânăr preşedinte (48 de ani) al celei de-a cincea Republici în momentul alegerii sale în 1974, centristul Valéry Giscard d’Estaing fusese internat de mai multe ori în ultimele luni pentru probleme cardiace.

În timpul mandatului său până în 1981, el a desfăşurat acţiuni de modernizare a ţării, promulgând reforme sociale importante precum legalizarea întreruperii voluntare a sarcinii (avortul) sau scăderea dreptului de vot la 18 ani. El a fost, de asemenea, primul preşedinte non-gaullist al celei de-a cincea Republici, după emblematicul general de Gaulle şi moştenitorul său politic Georges Pompidou.

Valéry Giscard d’Estaing a exercitat un singur mandat, fiind învins la scrutinul din 1981 de socialistul François Mitterrand.

Mai multe internări în ultima perioadă

Giscard d’Estaing, care de la impunerea carantinei locuia în reşedinţa sa de la ţară din Authon (centrul Franţei) fusese internat timp câteva zile la secţia de cardiologie a spitalului din Tours în perioada 15-20 noiembrie pentru „insuficienţa cardiacă”.

Anterior, fostul preşedinte fusese internat câteva zile la mijlocul lunii septembrie, la Paris, pentru o infecţie uşoară la plămâni. Medicii au exclus atunci o infectarea cu noul coronavirus.

Giscard d’Estaing, care a împlinit 94 de ani pe 2 februarie, a fost deja internat la secţia de cardiologie a spitalului G. Pompidou de mai multe ori în urmă cu câţiva ani, pentru implant de stenturi.

Una din ultimele sale apariţii publice a avut loc pe 30 septembrie 2019, în timpul înmormântării la Paris a preşedintelui Jacques Chirac, care a ocupat funcţia de prim-ministru în timpul mandatului său, în perioada 1974-1976.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS