17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO asistenta medicală a murit din cauza COVID 19, la 55 de ani

O asistenta medicală a murit din cauza COVID 19, la 55 de ani

O asistentă de la Spitalul Orăşenesc Ineu a decedat, vineri, pe Secţia ATI a unităţii medicale, unde era tratată pentru COVID-19. Colegii spun că evoluţia bolii a fost „galopantă”, deşi femeia nu avea alte afecţiuni medicale cunoscute şi nicio zi de concediu medical în cei 30 de ani de activitate.

Managerul Spitalului Orăşenesc Ineu, Monica Mang, a declarat că asistenta a fost confirmată infectată cu SARS-CoV-2 în 4 noiembrie.

„Soţul său a fost primul care s-a infectat şi a fost internat la noi în spital, în timp ce colega noastră a rămas acasă în izolare, iniţial fiind asimptomatică. În 3 noiembrie s-a simţit foarte rău şi a cerut testare, astfel că o ambulanţă a fost trimisă acasă pentru recoltare de probe. Totuşi, pentru că se simţea tot mai rău, seara a venit la noi în Urgenţă şi am constatat că avea saturaţie mică, de 80, aşa că am trimis-o la Urgenţe în Arad.

A doua zi când a venit confirmarea că este pozitivă, am adus-o la Ineu şi am internat-o la Terapie Intensivă. Deşi a beneficiat de schema completă de tratament, a avut o evoluţie galopantă a bolii, iar în această dimineaţă a decedat”, a spus Monica Mang, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că asistenta nu avea comorbidităţi.

„În toţi cei 30 de ani în care a lucrat la noi în spital, nu a fost o dată bolnavă şi nu a avut o zi de concediu medical. Nu avea alte afecţiuni, cu atât mai mult toţi colegii suntem şocaţi că am pierdut-o din cauza acestui nou virus. Este greu să vezi cum un coleg îţi moare pentru că nu îl poţi ajuta”, a spus Mang.

Managerul a mai spus că alte 17 cadre medicale sunt infectate cu SARS-CoV-2 în prezent, respectiv 12 asistente, un medic şi patru infirmiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS