22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus în lume: peste 10.000 de decese într-o singură zi

Coronavirus în lume: peste 10.000 de decese într-o singură zi

Peste 10.000 de noi decese provocate de coronavirus au fost înregistrate în lume miercuri, în momentul în care Europa și Statele Unite se confruntă cu al doilea val al pandemiei, a anunţat azi AFP, citată de hotnews.

Este prima oară de la începutul pandemiei când este atinsă această cifră simbolică de 10.000 de decese în 24 de ore.

Aproape jumătate (4.961) dintre decese (10.010) au fost anunțate în Europa, 1.868 în America Latină și Caraibe și alte 1.330 în Statele Unite (țara care a înregistrat cele mai multe decese).

Europa, continentul cu cele mai multe decese în ultima vreme

În ultimele șapte zile, 18 țări, dintre care 11 europene, au înregistrat în medie peste o sută de decese zilnic. Țările cu cei mai mulți morți sunt Statele Unite (1.038 pe zi, în medie), India (566) și Franța (552).

Europa este, de câteva săptămâni, regiunea care declară cel mai mare număr de decese. În ultimele șapte zile, peste 4.000 de morți legate de Covid-19 au fost anunțate oficial în 52 de țări din regiune, o cifră cu 25% mai mare decât cea de săptămâna trecută.

În rândul țărilor care au înregistrat peste 700 de morți într-o săptămână, numărul deceselor a crescut cel mai mult în Italia, cu 3.189 decese în ultimele șapte zile, față de 1.859 săptămâna trecută, respectiv o creștere cu 72%.

Urmează Germania (955, +52%), Polonia (2.330, +43%), Franța (3.861, +34%) și Belgia (1.435, +32%).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS