10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBercea Mondialul și fiul său, reținuți în Mehedinți

Bercea Mondialul și fiul său, reținuți în Mehedinți

Polițiștii Serviciului de Investigatii Criminale – Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu Poliția municipiului Drobeta Turnu-Severin, au identificat doi bărbați, de 53, respectiv 32 de ani, din Drăgănești, judetul Olt și din municipiul Drobeta Turnu Severin, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de 13 ani, respectiv 9 ani.

Cei doi au fost condamnati de Tribunalul Olt, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Cei doi sunt Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondialul, și fiul său Laurențiu. Cei doi bărbați au fost condamnați de Tribunalul Olt, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. Este vorba de dosarul deschis în 2009, când cei doi au fost acuzați de fostul viceprimar al Slatinei, Valeriu Matei, că l-ar fi înjunghiat, în urma unui conflict izbucnit din cauza unui teren, iar fiul lui Bercea ar fi încercat să treacă cu mașina peste el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS