10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarea Britanie va testa eficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 pe voluntari infectaţi deliberat

Marea Britanie va testa eficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 pe voluntari infectaţi deliberat

Marea Britanie va desfăşura teste asupra unor voluntari sănătoşi, infectaţi în mod deliberat cu virusul care transmite boala COVID-19. Această măsură a fost luată pentru a verifica eficacitatea unor vaccinuri aflate în faza de testare, potrivit ziarului Financial Times.

Aceste studii, finanţate de guvernul britanic, vor începe în ianuarie anul viitor într-o locaţie sigură din estul Londrei. Aici, voluntarii vor rămâne în carantină, potrivit informaţiilor furnizate ziarului financiar de surse apropiate proiectului.

Proiectul, vital pentru a afla care sunt cele mai bune vaccinuri în dezvoltare împotriva COVID-19

Cercetătorii care vor realiza testele au declarat că proiectul este vital pentru a afla care sunt cele mai bune vaccinuri în dezvoltare împotriva COVID-19. În cadrul studiului, un voluntar va primi o doză de vaccin, iar o lună mai târziu va fi infectată, sub strictă supraveghere medicală, cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19.
Se estimează că aproximativ 2.000 de persoane s-au înscris deja să participe la aceste teste în Marea Britanie.

Astfel de teste nu sunt o noutate: în 1796, medicul Edward Jenner, supranumit „părintele imunologiei”, a inoculat unui băiat de 8 ani un vaccin împotriva variolei pe care el însuşi îl dezvoltase. În ultimii ani s-a mai recurs la astfel de teste pentru dezvoltarea de vaccinuri împotriva holerei sau malariei.

Dominic Wilkinson, profesor de etică medicală la Universitatea Oxford, a subliniat că în actuala situaţie, când omenirea se confruntă cu „o ameninţare globală fără precedent precum boala COVID-19 este imperativ din punct de vedere etic să fie desfăşurate studii controlate pentru a ajuta la dezvoltarea unor vaccinuri şi pentru a identifica apoi care este cel mai bun vaccin”.

Testele trebuie, totuşi, să primească avizul Agenţiei de Reglementare pentru Medicamente şi Produse de Îngrijire a Sănătăţii din Marea Britanie ( Medicines & Healthcare Products – MHRA).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS