12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRecord de infectări în Israel, în timpul carantinei

Record de infectări în Israel, în timpul carantinei

Numărul infectărilor cu coronavirus a atins un nivel record în Israel, la câteva zile după ce în toată ţara a fost instituită carantina, transmite agerpres, citând dpa.

Potrivit unui comunicat emis astăzi de Ministerul Sănătăţii din Israel, marţi au fost înregistrate 6.861 de cazuri noi.

Precedentul record a fost consemnat săptămâna trecută, când într-o singură zi au fost confirmate 5.533 de cazuri.

Marţi au fost efectuate 59.159 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 11,6%.

Trei săptămâni de carantină

Carantina naţională a început vineri, în ajunul Anului Nou evreiesc, dar mulţi israelieni au găsit căi de a ocoli regulile, unii sărbătorind cu o noapte mai devreme împreună cu familiile lărgite, alţii luând cine festive cu prieteni sau rude care locuiesc în apropiere.

În cele trei săptămâni de izolare, care acoperă întreaga perioadă a sărbătorilor evreieşti tradiţionale, israelienilor li se cere să nu se îndepărteze mai mult de 1 km de casă, exceptând deplasările la lucru, pentru cumpărarea de produse esenţiale sau pentru a face sport.

Adunările sociale sunt limitate la cel mult zece persoane în interior şi 20 în exterior.

Şcolile şi grădiniţele sunt închise de joi. Multe afaceri – precum hoteluri, mall-uri, saloane de înfrumuseţare, centre de relaxare, săli de sport, piscine – au interdicţie de funcţionare.

Supermagazinele, farmaciile şi serviciile de livrare de alimente sunt în continuare deschise.

Cabinetul de criză urmează să decidă astăzi noi restricţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS