12 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRestaurantele ar putea fi redeschise din 1 septembrie

Restaurantele ar putea fi redeschise din 1 septembrie

Restaurantele – a căror activitate a fost oprită din luna martie – ar putea fi redeschise din 1 septembrie, „în anumite condiţii”, a declarat luni seară, la Digi 24, premierul Ludovic Orban. El a spus că ar fi posibilă și redeschiderea teatrelor şi a cinematografelor.

Orban a spus, din nou că a solicitat punctul de vedere al specialiştilor privind posibilitatea redeschiderii restaurantelor și formulele în care va fi posibil acest lucru, iar în cursul acestei săptămâni va fi luată o decizie, „cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, spre exemplu, să poată servi masa pe terasă”.

„Riscăm să afectăm suplimentar hotelurile în cazul în care nu oferim condiţii de servire a mesei. De asemenea, analizăm şi posibilitatea reluării vieţii culturale în spaţii închise”, a declarat Ludovic Orban la Digi 24.

Premierul a spus că restaurantele ar putea fi redeschise „cel mai probabil” din 1 septembrie, „în anumite condiţii”.
Potrivit premierului, se discută și despre reluarea activităţii în teatre, cinematografe și instituţii de cultură „cu un set de condiţii”. „Cred că aici important e, probabil la sălile de spectacol, să ai în jurul tău câte un scaun liber”, a adăugat premierul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS