11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO substanță chimică industrială, depistată în părul și pe mâinile lui Navalnîi

O substanță chimică industrială, depistată în părul și pe mâinile lui Navalnîi

Oficialii Ministerului Sănătății din regiunea siberiană unde Alexei Navalnîi este spitalizat au anunțat astăzi că un laborator al poliției a descoperit o substanță chimică de natură industrială în părul și pe mâinile criticului Kremlinului, transmite hotnews, citând agenţia Reuters.

Mai devreme în cursul zilei de astăzi, șeful spitalului din Omsk unde Navalnîi este tratat a declarat că urme ale unei substanțe chimice au fost depistate pe hainele și degetele bărbatului în vârstă de 44 de ani.

Liderii europeni, preocupaţi de starea lui Navalnîi

Navalnîi, un critic vocal al președintelui rus Vladimir Putin, este internat în stare gravă, după ce a băut joi dimineață un ceai despre care apropiații săi afirmă că a fost otrăvit. El este în comă, iar medicii au refuzat să permită transferul său în Germania. Un ONG german a trimis joi noapte la Omsk o ambulanţă aeriană şi o echipă de specialişti. Conducerea spitalului a anunţat că le va permite medicilor germani „să verifice starea pacientului şi rezultatele analizelor“.

Între timp, preşedintele Vladimir Putin l-a asigurat pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, că „Navalnîi primeşte cea mai bună îngrijire“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS