Știri de ultima orăActualitateLucian Romașcanu, suspendat din funcție după derapajul la adresa jurnaliștilor

Lucian Romașcanu, suspendat din funcție după derapajul la adresa jurnaliștilor

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a fost suspendat din funcție, a anunțat liderul interimar al partidului, Marcel Ciolacu. Romașcanu a avut o ieșire nervoasă vineri, la începutul conferinței de presă, nemulțumit că jurnaliștii nu au venit, ei fiind afară pentru declarații la finalul CEX. ”O să primească o p… în c… toți”, a spus Romașcanu, neștiind că microfoanele erau pornite.

Anunțul privind suspendarea din funcție a lui Romașcanu a fost făcut de Ciolacu.

La finalul Comitetului Național Executiv al PSD, purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romașcanu, a mers în sala de presă să susțină o conferință de presă, însă jurnaliștii nu au venit, fiind afară pentru declarații de la liderii partidului. Romașcanu s-a înfuriat și a avut o reacție nervoasă la adresa ziariștilor, neștiind că microfoanele sunt pornite.

”E un pic jignitor. Adică ai purtător de cuvânt care vine să-ți dea niște informații. Dacă nu spune nimic, ce faci, nu dai nimic? Ce faci cu publicul tău care vrea informații? Unde e omul nostru de la cameră, frate? Ăsta este sfârșitul unei frumoase prietenii. O să primească o p… în c… toți”, a spus Romașcanu.

Ulterior, Romașcanu a postat un mesaj pe Facebook în care susține că își cere scuze „dacă a existat o ieșire nepotrivită”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS