10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEpidemia evoluează nefavorabil în Franţa, avertizează premierul francez

Epidemia evoluează nefavorabil în Franţa, avertizează premierul francez

Premierul francez Jean Castex a anunţat o intensificare a controalelor pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Acesta a înăsprit marţi tonul în contextul unei „situaţii epidemiologice care evoluează într-un sens rău“, potrivit Agerpres.

Premierul francez Jean Castex solicită o nouă măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus, şi anume purtarea obligatorie a măştii şi în spaţiile deschise.
„O spun cu o formă de gravitate: dacă nu reacţionăm colectiv ne expunem unui risc ridicat de relansare a epidemiei ce va fi dificil de controlat“, a avertizat premierul francez.

Franţa a înregistrat 10.800 de noi cazuri de COVID-19 în ultima săptămână

În ultima săptămână, Franţa a înregistrat 10.800 de noi cazuri de COVID-19. Acum numărul zilnic al noilor contagieri este de circa 2.000, faţă de aproximativ 1.000 cu trei săptămâni în urmă.
O revenire a epidemiei „va pune din nou sub presiune ansamblul lanţului sanitar (…), economia noastră, sistemul nostru educaţional, viaţa noastră colectivă şi culturală“, a mai atenţionat Jean Castex.

Franţa va depăşi săptămâna aceasta „pragul de atenţie“ de 20 de cazuri săptămânale la 100.000 de locuitori

Franţa va depăşi săptămâna aceasta „pragul de atenţie“ de 20 de cazuri săptămânale la 100.000 de locuitori, a mai spus premierul francez. El a remarcat o diminuare a respectării măsurilor preventive de către populaţie şi a anunţat că le va solicita prefecţilor că convingă aleşii locali să extindă cât mai mult posibil purtarea măştii în spaţiile publice deschise. Această decizie este deja luată de zeci de oraşe franceze, inclusiv Paris şi Marsilia, care au impus purtarea măştii şi în aer liber pe anumite străzi.

Interdicţia organizării de evenimente cu mai mult de 5.000 de persoane, prelungită până pe 30 octombrie

Interdicţia organizării de evenimente cu mai mult de 5.000 de persoane, care urma să expire pe 30 august, a fost prelungită până pe 30 octombrie. Decizia a fost luată ca urmare a evoluţiei nefavorabile a epidemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS