11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNu vor fi lucrări pe A2 între 15 iunie - 15 septembrie

Nu vor fi lucrări pe A2 între 15 iunie – 15 septembrie

Pe Autostrada Soarelui (A2) nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere, în intervalul 15 iunie – 15 septembrie, a anunţat ministrul Transporturilor, Lucian Bode. El consideră anormal ca, în sezonul estival, compania de drumuri să execute lucrări pe autostrada către mare.

„În acest an, avem programate lucrări de întreţinere periodică, covoare asfaltice, îmbrăcăminte, reciclări etc pe 65 kilometri din cei 230 km Autostrada Soarelui Bucureşti-Constanţa. Până în acest moment, în 5 luni, am reuşit să finalizăm 33 km de lucrări de întreţinere pe acest tronson de autostradă în condiţiile în care nu a fost trafic. Eu le-am transmis foarte clar celor de la compania de drumuri că nu mai vreau să văd blocaje pe A2, cauzate de lucrările în plin sezon estival.

În consecinţă, în intervalul 15 iunie – 15 septembrie pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere la acest sector de drum. Pe data de 12, în noaptea de joi spre vineri (11 spre 12 iunie) am primit informaţia de la compania de drumuri că inclusiv marcajele vor fi realizate şi toate restricţiile pe Autostrada Soarelui vor fi ridicate astfel încât weekend-ul următor să nu mai avem blocaje cauzate de lucrări. Rămân circa 30 km la care se va interveni după 15 septembrie. Este anormal ca în sezonul estival compania de drumuri să execute lucrări pe A2″, a declarat luni ministrul Transporturilor, la Digi24.

1500 de km de autostrăzi şi drumuri naţionale trebuie realizate

Lucian Bode a precizat că angajaţii companiei de drumuri au suficiente tronsoane şi şantiere deschise în condiţiile în care, în acest an, trebuie realizate lucrări pe aproximativ 1500 de km de autostrăzi şi drumuri naţionale. Ministrul de resort a menţionat, în context, că autorităţile şi-au propus alocarea a peste 2 miliarde de lei pentru aceste lucrări.

Aceste lucrări de reabilitare vor fi executate, potrivit ministrului, pe sectoare foarte importante şi extrem de circulate precum Valea Oltului, în zona Râmnicu Vâlcea sau Boiţa, DN1 în zona Azuga-Sinaia, DN74 şi DN 75, cele mai importante artere de drum naţional din Alba, sau DN 67C (Transalpina) unde după 15 ani se intervine pe 30 km cu covor asfaltic şi pe 5 km se montează parapeţi pentru punerea în siguranţă a acestui obiectiv.

Ministrul Transporturilor a arătat că, până la începutul lunii iunie, au fost finalizate lucrări de întreţinere pentru 450 km de autostrăzi şi drumuri naţionale, din cei 1500 km propuşi pentru întregul an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS