12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProteste SUA. Bărbat împins. 57 de polițiști din Buffalo și-au dat demisia

Proteste SUA. Bărbat împins. 57 de polițiști din Buffalo și-au dat demisia

Cincizeci şi şapte de poliţişti din Buffalo, New York, şi-au dat demisia, vineri, din trupele speciale de intervenţie după ce doi colegi de-ai lor au fost suspendaţi pentru că au împins un bărbat de 75 de ani în timpul unui protest, scrie CNN, conform Hotnews.

Pe de altă parte, demonstrațiile declanșate după moartea lui George Floyd au continuat în mai multe orașe americane, dar și în afara SUA, oamenii solidarizându-se cu protestele care au la bază atât rasismul , cât și brutalitatea poliției.

O anchetă este în desfășurare, iar guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a numit gestul celor doi poliţişti „complet nejustificat” și nedemn. De altfel, guvernatorul Cuomo ceruse ca cei doi să fie demiși.

Totul a pornit vineri de la o înregistrare video făcută de un reporter al unui post de radio local, clipul arătând cum bărbatul alb de 75 de ani se îndreaptă spre coloana de polițiști și este îmbrâncit de doi dintre aceștia, prăbușindu-se la pământ. Acesta s-a lovit la cap şi sângera în timp ce poliţiştii treceau pe lângă el fără a-l ajuta. Ulterior, victima a fost transportată la spital cu o ambulanță.

Inițial, poliția locală a transmis că bărbatul s-a împiedicat și a căzut, însă imaginile arată clar că acesta a fost împins de cei doi polițiști care au fost suspendați.

În semn de solidaritate, alţi 57 de poliţişti din aceeaşi echipă şi-au dat demisia din trupele speciale, dar rămân în cadrul Poliţiei.

Primarul din Buffalo, Byron Brown, a precizat pentru CNN că cei 57 de polițiști care au demisionat reprezintă întreaga echipă specială de intervenție în cazuri de urgență. Primarul a precizat că el dorește ca cei doi ofițeri să aibă parte de o anchetă corectă. ”Nu cer demisia lor”, a declarat el.

Referindu-se la bărbatul rănit, edilul a mai spus că acestuia i s-a cerut în repetate rânduri să plece din acel loc, întrucât poliția a considerat că este important să evacueze zona înainte ca protestele să devină violente. Primarul a mai susținut că polițiștii au fost instruiți de către conducerea lor să fie atenți, să-i protejeze pe locuitori și să fie rezonabili.

Întrebat în legătură cu echipa de intervenție specială, Brown a spus că administrația locală are un plan de rezervă pentur astfel de situații, iar orașul va fi în siguranță în acest weekend. Poliția statului New York va trimite trupe suplimentare în oraș, ca urmare a demisiilor depuse de cei 57 de ofițeri.

Între timp, Martin Gugino, bărbatul de 75 de ani agresat de poliţişti, a fost internat în spital în stare gravă, dar stabilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS