24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBrexit: ''Nu va exista un acord'' dacă Regatul Unit nu-şi respectă angajamentele

Brexit: ”Nu va exista un acord” dacă Regatul Unit nu-şi respectă angajamentele

Înaintea unei săptămâni cruciale pentru parcursul Brexitului, negociatorul european Michel Barnier a subliniat, într-un interviu publicat duminică de ziarul britanic The Times, că ”timpul presează”, avertizând Regatul Unit că ”nu va exista un acord” dacă Londra revine asupra poziţiilor sale anterioare, relatează AFP.

„Regatul Unit a făcut un pas înapoi, doi paşi înapoi, trei paşi înapoi faţă de angajamentele asumate iniţial”, a reproşat Michel Barnier, cu puţin timp înainte de reluarea negocierilor, marţi.

”Ne amintim foarte bine textul pe care l-am negociat cu Boris Johnson şi dorim doar să fie respectat. La literă. În caz contrar, nu va exista niciun acord”, a avertizat negociatorul european.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, dar normele europene continuă să se aplice pe teritoriul său în timpul unei perioade de tranziţie care se desfăşoară până la sfârşitul lunii decembrie, necesară pentru a se ajunge la un acord comercial între cele două părţi.

Discuţiile urmate să fie reluate marţi, după o rundă anterioară de negocieri la mijlocul lunii mai, marcate de lipsă de progres. ”Timpul presează”, a avertizat Michel Barnier, în timp ce orice prelungire a acestei perioade de tranziţie trebuie să fie solicitată înainte de 1 iulie.

Dar Londra s-a dovedit inflexibilă: nu se pune problema prelungirii negocierilor dincolo de sfârşitul lunii decembrie, a declarat miercurea trecută negociatorul britanic David Frost, cu riscul lipsei un acord, situaţie potenţial devastatoare pentru economie.

Brexit-ul este oricum o relaţie de tip ”pierdere-pierdere”, dar ”dacă nu ajungem la un acord, acest lucru va avea şi mai multe consecinţe, care se vor adăuga celor, deja foarte grave, ale crizei provocate de noul coronavirus”, a apreciat negociatorul european, lansând un apel la ”responsabilitate comună” din partea UE şi a Regatului Unit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS