1.1 C
Craiova
joi, 3 decembrie, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Finanţare de un miliard de euro pentru descoperirea unui vaccin, promisă de Comisia Europeană

Finanţare de un miliard de euro pentru descoperirea unui vaccin, promisă de Comisia Europeană

Comisia Europeană promite un miliard de euro în cadrul eforturilor de descoperire a unui vaccin, de teste şi tratamente pentru noul coronavirus. Anunţul a fost făcut la începutul unei conferinţe internaţionale a donatorilor. Potrivit cancelarului Angela Merkel, contribuţia Germaniei va fi de 525 de milioane de euro.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că este un efort al „echipei Europa”. Aceasta a anunţat acest angajament, sugerând că suma include şi contribuţii ale statelor membre UE, potrivit agerpres.ro.
„Amploarea răspunsului nostru trebuie să fie pe măsura crizei”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel. „Acestea sunt zile întunecate, dar sunt şi zile care ne arată umanitatea”, a adăugat el.

Germania va contribui cu 525 de milioane de euro

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că Germania va contribui cu 525 de milioane de euro la fondul global. Acesta va fi folosit pentru descoperirea unui vaccin sau a unui tratament pentru COVID-19.
„Vom contribui cu 525 de milioane de euro direct la această conferinţă a donatorilor şi vom continua să ne respectăm obligaţiile pentru sănătatea globală prin alocarea sumei de 1,3 miliarde de euro”, a spus Merkel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS

Zeci de reptile ascunse în păpuși, găsite într-un aeroport...

26 de reptile din specii rare au fost găsite de poliția de frontieră în aeroportul din Koln, Germania. Ele fuseseră ascunse în...

Un african pe nume Adolf Hitler a câștigat alegerile...

Un politician care se numește Adolf Hitler a câștigat un loc de consilier în urma alegerilor regionale din Namibia și spune că...

Fii liderului clanului Duduianu, aduși din arest la înmormântarea...

Grațian și Ciprian Duduianu au fost aduși astăzi din arest, să participe la funeraliile tatălui lor, Nicolae, liderul clanului Duduianu. Acesta a...

993 de noi decese asociate COVID-19 în Italia, record...

Potrivit buletinului informativ transmis astăzi de Ministerul Sănătăţii, Italia a confirmat în ultimele 24 de ore 993 de noi decese asociate COVID-19....

Japonia vrea să interzică vânzarea mașinilor noi pe benzină...

Japonia vrea să interzică vânzarea de autovehicule noi care funcţionează cu benzină sau motorină începând de la mijlocul anilor 2030, în cadrul...

Spania impune restricții de Crăciun și Revelion pentru reuniuni...

Ministrul Sănătății spaniol a anunțat restricțiile pentru Craciun si Revelion. Spaniolii nu au voie să se reunească mai mult de zece persoane...