12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum poate împiedica România o explozie a cazurilor de coronavirus?

Cum poate împiedica România o explozie a cazurilor de coronavirus?

Testarea masivă a personalului medical și a cetățenilor, inclusiv înființarea de puncte de testare pe stradă, și instituirea urgentă a izolării generale la domiciliu, de unde oamenii să poată ieși doar pentru aprovizionare sau alte probleme urgente, este văzută de unii dintre medicii români ca singura soluție pentru ca România să nu se confrunte cu o explozie a îmbolăvirilor cu noul coronavirus, iar apelurile medicilor ca autoritățile să legifereze urgent aceste măsuri se înmulțesc. În plus, medicii consultați de HotNews.ro cer autorităților să cumpere teste suficiente sau să înceapă să le producă în țară.

Info pe scurt

  • Sute de mii de români revin în această perioadă în țară fără să fie testați, atrage atenția Dan Grigorescu, șef de secție la Spitalul Județean din Brașov.
  • România folosește doar 7 centre de testare, nici măcar câte unul în fiecare oraș mare al țării, iar „într-o epidemie de proporțiile celei actuale nu cred că se poate conta doar pe 7 centre de testare”, subliniază și medicul Elena Copaciu, fostă șefă a secției ATI de la Spitalul Universitar din București, în interviul acordat HotNews.ro.
  • Doar medicii de la spitalele de boli infecțioase au acces la testele de diagnostic pentru coronavirus, iar medicii din celelalte spitale nu au teste în acest moment, declară pentru HotNews.ro Bogdan Tănase, medic chirurg la Institutul Oncologic din București (Fundeni) și președintele Alianței Medicilor.

Se aşteaptă un punct de vedere oficial

  • HotNews.ro a solicitat încă de la începutul acestei săptămâni un punct de vedere oficial al Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului privind extinderea testării pentru coronavirus, având în vedere recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății de a testa fiecare caz suspect: „Testați, testați, testați!”. O reacție oficială a Grupului de Comunicare Strategică la recomandarea OMS nu a fost transmisă HotNews.ro până la momentul publicării acestui articol.
  • Oficial, în România au fost prelucrate până astăzi 4.973 de teste de diagnosticare a infecției cu coronavirus. Cum unele persoane au făcut câte două teste, numărul efectiv al celor testați ar putea fi mai mic.
  • Numărul persoanelor testate pentru coronavirus este de ordinul zecilor de mii în alte țări.
  • Practic, autoritățile din țara noastră testează doar o parte dintre persoanele care au călătorit în așa-numitele „zone roșii”. Doar pe cei care ajung în carantină/izolare și anunță că au simptome.
  • În acest timp, persoane care au simptome, dar nu au călătorit recent în aceste zone, nu sunt testate și sunt trimise acasă de la spitale, iar medicii consultați de HotNews.ro spun că sunt neputincioși.

„Nu e posibil să fie considerată suficientă testarea a doar 3.000 de oameni. Ar trebui începută testarea sistematică măcar în al 23-lea ceas”

Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov, crede că „nu e posibil să fie considerată suficientă folosirea până în prezent pe plan național doar a circa 3.000 de teste – atitudine considerată de OMS ca fiind profund greșită”, subliniază medicul.

„Legiferați urgent testarea masivă și izolarea generală la domiciliu! E singura noastră șansă”, este îndemnul medicului Dan Grigorescu pentru autorități.

Testarea cadrelor medicale

El subliniază că, ținând cont de faptul că a fost dovedită existența de persoane infectate cu noul coronvirus fără să aibă simptome, ar trebui începută testarea sistematică, „măcar în al 23-lea ceas”, mai întâi a tuturor cadrelor medicale implicate în contact de primă linie cu potențialii pacienți, iar apoi a cetățenilor. El recomandă organizarea, după modelul coreean, a unor puncte de testare în spațiul public, la care toți cei ce vor ieși din casă conform permisiunii, să poată fi testați, fie din proprie inițiativă, fie la cererea organelor de ordine.

Ar trebui instituită prin lege izolarea generală la domiciliu

În plus, ar trebui instituită prin lege, „urgent, de azi”, izolarea generală la domiciliu a tuturor cetățenilor țării pentru perioade succesive a câte 15 zile, în funcție de evoluția epidemiei (modelul francez actual), cu asigurarea de către structurile M.A.I. și M.Ap.N. a respectării acestei prevederi, spune medicul brașovean. El adaugă că cetățenii ar trebui să iasă în această perioadă pe stradă doar pentru aprovizionare cu produse necesare traiului zilnic sau pentru alte probleme urgente, pentru care să aibă documente justificative.

„Avem o mare problemă cu testarea. Există țări care au dovedit că una dintre soluții este să testezi pe scară largă”

„Avem o mare problemă cu testarea, așa pare”, declară medicul Elena Copaciu, care a condus timp de 8 ani Secția de Anestezie-Terapie Intensivă de la Spitalul Universitar de Urgență din București, într-un interviu acordat HotNews.ro. „Într-o epidemie de proporțiile celei actuale nu cred că se poate doar pe 7 centre de testare. Sunt locuri în țară unde sunt trimise probele la distanță mare, în alt oraș.”

Să creştem capacitatea de testare

„Dacă există țări care au dovedit că una dintre soluții este să testezi pe scară cât mai largă și Organizația Mondială a Sănătății a preluat această recomandare, ce avem de făcut este să lărgim baza de testare, cu toată logistica pe care o presupune asta. Mai ales după ce a apărut și anunțul OMS că autoritățile trebuie să își prezinte strategia în vederea îndeplinirii acestui criteriu.”, subliniază Elena Copaciu, în interviul acordat HotNews.ro.

Este nevoie să creștem urgent capacitatea de testare, consideră Elena Copaciu, care spune că pe lângă cele 7 centre de testare folosite în acest moment de autorități, există și altele, dar nefolosite. Autoritățile ar trebui să treacă la utilizarea tuturor laboratoarelor care pot face extracție automată de acizi nucleici și la conectarea laboratoarelor de genetică moleculară ale universităților la sistemul medical, consideră medicul.

Elena Copaciu

Să se coopteze şi laboratoarele private

Potențial de a lărgi această bază de testare există și el trebuie folosit, subliniază Elena Copaciu – autoritățilee ar trebui să verifice dacă există în mediul privat laboratoare care lucrează teste PCR și, în plus, există laboratoare de genetică moleculară la mai multe universități, care sunt făcute pentru proiecte de cercetare pe fonduri europene. De asemenea, laboratoarele veterinare au primit aparatură în vremea epidemiei de gripă aviară, amintește medicul.

Elena Copaciu subliniază că țările care și-au protejat bine populația în actualul val epidemic (Coreea de Sud, Singapore, Taiwan și, apoi și China) au avut o strategie care a vizat testarea pe scară largă si tracking-ul contacților și a bolnavilor externați – inclusiv după semnalul GPS de la telefon, cu alarmare în centrul local de coordonare când se ieșea din perimetrul permis.

Kiturile de testare şi reactivii

În ceea ce privește kiturile de testare și reactivii, la mare căutare în toată lumea în acest moment, Elena Copaciu le atrage atenția autorităților că trebuie să ia în considerare comenzi pentru o bază lărgită de testare.
Medicul amintește și experiența unei companii din Coreea de Sud, care a reușit „în 3 săptămâni, pe un laborator de cercetare, de genetică moleculară, să facă o linie tehnologică să funcționeze și să producă kituri de testare pentru uzul intern. Și asta e iarăși una dintre propunerile către autorități – să o aibă în vedere”.

Pe cine testează România și câte teste s-au făcut până acum în țara noastră

Oficial, în România au fost prelucrate până astăzi 4.973 de teste de identificare a coronavirusului. Cum unele persoane au făcut câte două teste, numărul efectiv al celor testați ar putea fi mai mic.

În alte țări, numărul persoanelor testate pentru coronavirus este de ordinul zecilor de mii.

Practic, autoritățile din țara noastră testează doar o parte dintre persoanele care au călătorit în așa-numitele „zone roșii”. Doar pe cei care ajung în carantină/izolare și anunță că au simptome.

Testare pentru coronavirus

Se va mări numărul persoanelor infectate în preajma Paştelui

Medicii consultați de HotNews.ro atrag însă atenția că numărul românilor reveniți recent în țară este de ordinul zecilor sau sutelor de mii și va continua cel mai probabil să crească luna viitoare, înaintea Paștelui. Dintre acestea, doar 3.822 se află în carantină instituționalizată, iar 33.709 în izolare la domiciliu (nu sunt păziți).

În acest timp, persoane care au simptome, dar nu au călătorit recent în aceste zone, nu sunt testate și sunt trimise acasă de la spitale, iar medicii sunt neputincioși.

Se aşteaptă reacţia Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului

HotNews.ro a solicitat încă de la începutul acestei săptămâni un punct de vedere oficial al Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului privind extinderea testării pentru coronavirus, având în vedere recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății de a testa fiecare caz suspect: „Testați, testați, testați!”. O reacție oficială a Grupului de Comunicare Strategică la recomandarea OMS nu a fost transmisă HotNews.ro până la momentul publicării acestui articol.

Doar spitalele de boli infecțioase au acces la testele de diagnostic pentru coronavirus

Bogdan Tănase, medic chirurg la Institutul Oncologic din București (Fundeni) și președintele Alianței Medicilor, subliniază, în interviu acordat HotNews.ro, că în acest moment, la materialele de protecție și la testele de diagnostic pentru coronavirus au acces doar medicii din spitalele de boli infecțioase, iar accesul medicilor și al spitalelor ar trebui lărgit.

Medicul Bogdan Tănase

„Ar trebui să avem acces la o utilizare mai liberală a testelor de diagnostic pentru coronavirus. În momentul de față, în București spre exemplu, cine decide dacă se testează sau nu un pacient sunt medicii de la Institului de Boli Infecțioase Matei Balș și de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș. Cred că ar trebui liberalizat lucrul ăsta. Asta e una dintre probleme”, spune medicul Bogdan Tănase.

El adaugă că „Nu s-au făcut teste suficiente, după părerea mea. Evoluția situației ne va spune dacă am luat măsuri la timp sau nu.”

„Greul nu a venit încă. Perioada aprilie – iulie va fi extrem de grea”

Dan Grigorescu mai spune că, potrivit medicului Adrian Streinu Cercel, greul încă nu a venit încă, iar perioada aprilie – iulie „va fi extrem de grea”.
Testare coronavirus

Potrivit scenariului lui Adrian Streinu Cercel, ar putea urma „o perioadă de acalmie (epidemologică) echivalentă perioadei de incubație a virusului adus din străinătate de românii reîntorși cu sutele de mii în țară (și încă netestați, aș adauga eu într-o notă extrem de critică! – spune Dan Grigorescu). Perioada de 4 luni care urmează (aprilie-iulie) va fi extrem de grea, urmând ca un nou val de epidemie să înceapă din toamnă (septembrie?)”

„Și, atenție, vorbim de un scenariu apreciat de dr. Adrian Streinu Cercel ca ‘realist spre optimist’. Adică poate deveni unul ‘pesimist spre realist’!”, subliniază Dan Grigorescu.

Ce măsuri recomandă medicul Elena Copaciu

  • Trebuie să creezi locuri unde să se facă testarea – din ce am înțeles, centrele acestea 7 existente fac o fragrementare manuală a acizilor nucleici, care ia mult timp. Ori, există și centre care fac automat lucrul ăsta, ceea ce înseamnă mai multe teste pe zi. Iar astfel de laboratoare – trebuie verificat – dar știu că sunt în mediul privat laboratoare care lucrează teste PCR și există laboratoare de genetică moleculară la mai multe universități, care sunt făcute pentru proiecte de cercetare pe fonduri europene, cum este cel de la Suceava, iar Universitatea Babeș-Bolyai a inițiat discuții pentru o colaborare cu Spitalul Județean tot în sensul acesta. Și sunt mai multe, și Timișoara are un laborator chiar foarte solid de genetică moleculară, sunt mai multe în țară.

Mărirea vitezei de testare

  • Există și centre unde fragmentarea se face automat, iar viteza și capacitatea de testare ar crește. Pentru centrele de testare actuale, care au aparatură de fragmentare manuală, probabil aceasta este limita capacității, nu poți să le ceri mai mult de atât, oricum lucrează la foc continuu. Există și personal pregătit și, de asemenea, poți să iei în discuție medicii rezidenți de medicină de laborator, să le faci training și să poată să lucreze și ei pe aceste aparate. Și, bineînțeles, personalul din mediul veterinar iarăși poate să lucreze probele.
  • În afară de tehnologie, îți trebuie reactivi, kituri care trebuie achiziționate de statul român. 
  • Probabil că la ora asta pe plan mondial se caută kituri și reactivi, dar există și experiența unei companii din Coreea de Sud, care a reușit în 3 săptămâni, pe un laborator de cercetare, de genetică moleculară, să facă o linie tehnologică să funcționeze și să producă kituri de testare pentru uzul intern.

Ce măsuri recomandă medicul Dan Grigorescu pentru limitarea epidemiei de coronavirus în România:

Medicul Dan Grigorescu recomandă un set de măsuri, atât pentru personalul medical, cât și pentru cetățeni, care, spune el, ar trebui legiferate urgent de autorități:

Pentru personalul medical

  • Ținând cont de faptul că a fost dovedită existența de infectați asimptomatici, ar trebui începută, măcar in al 23-lea ceas, testarea sistematică, mai întâi a tuturor cadrelor medicale implicate în contactul de primă linie cu potențialii pacienți (medici urgentiști, anesteziști, infecționiști, epidemiologi, specialiști în imagistică și laborator, medici de familie + restul personalului cu care colaborează – asistenți, infirmiere, brancardieri), apoi și a celorlalte categorii de personal medical din spitale.
  • Nu e posibil să fie considerată suficientă folosirea până în prezent pe plan național doar a circa 3000 de teste (atitudine considerată de OMS ca fiind profund greșită)! 
  • Organizarea resursei umane în două contingente: unul de acțiune și al doilea de rezervă! Resursa umană e cea mai valoroasă resursă disponibilă, având și marele dezavantaj că nu e regenerabilă! A nu se uita că sutele de cadre medicale care vor fi, inevitabil, infectate, vor trebui înlocuite cu altele, aflate în stare bună de sănătate!

Crearea tuturor condițiilor

  • Crearea tuturor condițiilor pentru ca, inițial în structurile care tratează în prezent infectații cerți, și ulterior în cele pregătite pentru a o face în succesiunea stabilită (adică practic în toate spitalele de urgență din țară!), cadrele medicale să poată urma protocolul italian, fără nicio restricție generată de lipsa resurselor suficiente.
  • Ce au făcut italienii în spitale
  • ture de 8 ore, nu de 12 sau mai mult;
  • zilnic, la intrarea în tura se discută măsurile de protecție și disponibilitatea lor numerică: masca chirurgicală ca minim acceptabil, în interacțiunea „de la distanță” cu pacientul infectat; masca de tip FFP3 + vizieră/ochelari; etanși + halat + 2-3 perechi de mănuși; duș cu clorhexidină obligstoriu la ieșirea din tură;
  • cât timp ești asimptomatic (dar testat periodic) te poți întoarce acasă;
  • dacă ai devenit simptomatic: izolare la domiciliu pentru 3 zile; după 3 zile, daca pare COVID, ceri să fii testat; dacă testul e pozitiv -> izolare la domiciliu 14 zile.

Pentru cetățeni

  • Instituirea prin lege, urgent, de azi, a izolării generale la domiciliu a tuturor cetățenilor țării pentru perioade succesive a câte 15 zile, în funcție de evoluția epidemiei (modelul francez actual), cu asigurarea de către structurile M.A.I. și M.Ap.N. a respectării acestei prevederi. Va fi exceptată doar părăsirea justificată a domiciliului, pe bază de documente justificative. Ieșirea pentru aprovizionare cu cele necesare traiului zilnic va putea fi controlată prin emiterea unui permis cu număr de deplasări limitat, care va fi vizat la magazinele acreditate, prin certificarea datei în care a fost realizată aprovizionarea! Folosirea de sacoșe personale în locul coșurilor magazinelor va trebui să devină obligatorie.
  • Limitarea accesului la utilizarea mijloacelor de transport în comun prin stabilirea unui program zilnic redus la trei-patru perioade bine determinate, a câte 1-2 ore fiecare.
  • Organizarea, după model coreean (de Sud, evident!) a unor puncte de testare în spațiul public, la care toți cei ce vor ieși din casă conform permisiunii, să poată fi testați, fie din proprie inițiativă, fie la cererea organelor de ordine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS