11.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateOperaţiunea de scoatere a epavei pline cu oi a eşuat. Cablurile de ridicare a navei au cedat

Operaţiunea de scoatere a epavei pline cu oi a eşuat. Cablurile de ridicare a navei au cedat

Operaţiunea de scoatere a epavei pline cu oi din Portul Midia s-a oprit. S-a oprit la doar două ore de la începerea lucrărilor. Aceasta după ce cablurile de ridicare a navei au cedat din cauza greutăţii, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, Alin Vintilă. El este reprezentantul firmei care se ocupă de evacuarea navei.

Operaţiunea de scoatere a epavei pline cu oi a eşuat

Cablurile de ridicare a navei au cedat. Alin Vintilă, reprezentantul firmei care se ocupă de scoaterea navei pline cu oi, care s-a răsturnat în Portul Midia, a declarat că operaţiunea s-a oprit, după ce cablurile au cedat. „Operaţiunea care a început la ora 8 fără zece s-a oprit. Motivul fiind că au cedat câteva spire ale cablurilor de ridicare. Cablurile au început să înflorească în zona superioară, unde sunt prinse în cârlig. Motivul fiind acela că greutatea navei este mai mare decât reieşea din calcule. În acest moment s-a oprit întreaga operaţiune. Urmează să se schimbe întreg sistemul de cabluri. Astfel încât să suporte o greutate mai mare, care, la această oră, nu se poate determina”, a declarat Vintilă.

Ridicarea navei era programată să se realizeze de o macara gigant de 1.800 de tone, adusă în Portul Midia. Iar pentru susţinere au fost sudate grinzi suplimentare de întărire a bordajului epavei. O navă sub pavilion Palau, care avea la bord 14.600 de oi, s-a răsturnat în Portul Midia anul trecut. Mai exact, pe 24 noiembrie 2019. Autorităţile au reuşit să salveze doar 254 de animale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS