9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIncendiu de proporţii în insula Gran Canaria

Incendiu de proporţii în insula Gran Canaria

În Gran Canaria din Arhipelagul Canarias, Spania, un incendiu de mari proporţii afectează zona centrală a acestei insule, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit MAE, au fost afectate mai bine de 1.700 de hectare de teren, iar din 20 de mici comunităţi urbane au fost evacuate aproximativ 4.000 de persoane.

Totodată, au fost afectate de incendiu şi, respectiv, închise circulaţiei rutiere 11 şosele locale, respectiv cele cu următoarele indicative: GC-220; GC-70; GC-21; GC-230; GC-400; GC-150; GC-600; GC-60; GC-15; GC-210; GC-710; GC-704 şi GC-75.

Se recomandă cetăţenilor români aflaţi în zona respectivă să evite deplasările şi să respecte întocmai indicaţiile autorităţilor locale.

Asistenţă consulară

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) si preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

În situaţii cu caracter deosebit, cetăţenii români pot apela telefonul unic de urgenţă „112” şi pot solicita asistenţă la Secţia consulară a Ambasadei României la Madrid, telefon: +34649656032.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://meteoalarm.eu/en_UK/0/0/ES-Spain.html, http://madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreste în siguranţă” (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS