11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFamilia lui Emiliano Sala cere recuperarea avionului de pe fundul Canalului Mânecii

Familia lui Emiliano Sala cere recuperarea avionului de pe fundul Canalului Mânecii

Familia lui Emiliano Sala, decedat într-un accident aviatic, cere recuperarea epavei aparatului din apă. Asta după ce testul toxicologic al corpului fostului fotbalist a arătat că acesta inhalase mari cantităţi de monoxid de carbon înainte de prăbuşire, notează Hotnews.

Familia lui Emiliano Sala „consideră că un examen tehnic detaliat al avionului este necesar” şi a cerut AAIB să recupereze epava „fără întârziere”, potrivit unui comunicat al avocatului Daniel Machover.

„Familia şi publicul trebuie să afle cum a putut intra monoxidul de carbon în cabină”, a adăugat el.

Clubul Cardiff City s-a arătat „preocupat” de raportul AAIB, „care arată o dată în plus că avionul utilizat pentru Emiliano Sala nu era potrivit”, şi cere pedepsirea celor care au organizat zborul.

„Continuăm să credem că aceia care au contribuit la folosirea avionului trebuie să fie traşi la răspundere în această tragedie”, a declarat un purtător de cuvânt al clubului.

Nivel mare de monoxid de carbon în sângele fotbalistului

BBC a anunţat, miercuri, că testul toxicologic al corpului fostului fotbalist a arătat niveluri de monoxid de carbon atât de ridicate în sângele său, încât ar fi putut cauza convulsii, pierderea conştienţei şi un atac de cord.

Geraint Herbert, oficial în cadrul Departamentului britanic de Investigare a Accidentelor Aviatice (AAIB), spune că anchetatorii cred că atât pilotul avionului, cât şi Sala au fost expuşi la gaze înaintea prăbuşirii avionului.

„Simptomele expunerii la niveluri scăzute de monoxid de carbon sunt stare de somnolenţă şi ameţeli, dar dacă expunerea creşte, poate duce la pierderea conştienţei şi la deces. Investigaţia continuă pe o arie largă în legătură cu acest accident, dar în particular căutăm potenţialele căi în care monoxidul de carbon poate intra în cabina acestui tip de avion”, a declarat el.

A dispărut în mare

La 21 ianuarie, avionul de tip Piper Malibu în care se aflau Sala şi pilotul David Ibbotson a fost dat dispărut, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

Epava avionului a fost găsită, la 3 februarie, pe fundul Canalului Mânecii. Autorităţile britanice au recuperat din epava avionului trupul neînsufleţit al fotbalistului Emiliano Sala. Trupul pilotului David Ibbotson nu a fost găsit.

Aparatul Piper Malibu N264DB era inmatriculat în SUA, dar nu avea licenţă pentru zboruri comerciale. Numele proprietarului avionului nu a fost făcut public.

David Ibbotson, pilotul avionului care îl transporta pe Emiliano Sala de la Nantes la Cardiff şi care s-a prăbuşit în Canalul Mânecii, nu era calificat pentru zboruri de noapte şi nu avea nici el licenţă pentru zboruri comerciale.

Clubul Cardiff City a negat faptul că ar fi organizat călătoria jucătorului în Franţa. Se pare că zborul a fost contractat de Willie McKay, impresarul care a intermediat transferul lui Sala de la Nantes la Cardiff City.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS