18 C
Craiova
vineri, 22 octombrie, 2021
Știri de ultima orăActualitateProduse expirate și frigidere ruginite, descoperite de Protecția Consumatorului pe litoral

Produse expirate și frigidere ruginite, descoperite de Protecția Consumatorului pe litoral

Produse expirate, căzi cu mucegai, frigidere ruginite, coșuri de gunoi lângă cești. Asta au găsit pe litoral comisarii de la Protecția Consumatorului.

În urma unor controale făcute în perioada 3-7 iulie, cei de la Protecția Consumatorului au dat amenzi în valoare de peste 700.000 de lei pentru produse exprirate, căzi cu mucegai, ori vitrine frigorifice cu rugină. Au mai fost decoperite, coșuri de gunoi puse lângă cești sau meniuri fără informații privind tarifele.

Din 197 de acțiuni de control, desfășurate în perioada 3-10 iulie, comisarii de la structura pentru protecţia consumatorilor „Comandament Litoral 2019” au identificat în 182 abateri de la prevederile legale în vigoare, transmite Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor(ANPC).

Au fost controlate 115 unități de alimentație publică, 21 de unități de cazare, unități de agreement și sectoare de plajă, 35 de unități de comercializare de produse alimentare și 26 de unități de comercializare de produse nealimentare.

Sute de sancțiuni pentru comercianți

În urma verificărilor, au fost date 308 sancțiuni, din care 181 de avertismente și 127 de amenzi, în valoare de 707.000 lei.
În urma acțiunilor din această primă etapă a activității Comandamentului Litoral 2019 au fost oprite definitiv și retrase de la comercializare produse în valoare de 50.282 lei, au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 52.309 lei și a fost oprită temporar prestarea serviciilor a 21 de operatori economici.

Abaterile constatate

În cazul unităților de prestări servicii de alimentație publică:

-Nerespectarea condițiilor de depozitare, păstrare și expunere la comercializare a produselor alimentare, depozitarea acestora direct pe paviment, nerespectând condițiile de temperatură impuse de producător (la temperatura mediului ambiant, de exemplu)
-Nerespectarea temperaturii preparatelor culinare gătite de minimum 60 de grade Celsius

-Modificarea stării termice inițiale, fără ca operatorul economic să fie autorizat în acest sens
-Utilizarea de materii prime cu data limită de consum depășită, cu modificări organoleptice, fără elemente de identificare din care să reiasă încadrarea în termenul de valabilitate, în prestarea de activități de alimentație publică, acestea devenind nesigure
-Comercializarea preparatelor alimentare neprotejate de insect și de praf
-Utilizarea de ustensile de plastic sau de lemn nerecomandate alimentației publice

-Existența unităților de alimentație publică pe plajă fără racordare la apă, fără coșuri de gunoi și cu produse expuse contaminării cu praf
-Existența spațiilor neigienizate de depozitare, vitrine frigorifice cu rugină, fără monitorizarea temperaturii, prezența echipamentelor de gătit fără grafic de schimbare de ulei, absența aparatelor sau plaselor speciale antiinsecte sau țânțari, intersectarea fluxurilor tehnologice în bucătărie, fapt nepermis pentru a împiedica contaminarea preparatelor gătite cu impurități sau praf
-Prezența meniurilor fără informații privind gramajele produselor, ingredientele cu posibil efect alergen și preparatele din “produs decongelat”

În cazul unităților de prestări servicii nealimentare:

-Existența sectoarelor de plajă fără respectarea zonei de 30% plajă de nisip fără șezlonguri.
-Existența sectoarelor de plajă fără respectarea numărului de cabine de schimb.
-Nereguli semnalate în camerele de cazare: căzi cu mucegai, lipsa numărului regulamentar de prosoape/turist (3 buc.), lipsa telefoanelor fixe sau a mapelor speciale pentru turiști
-Deficiențe de informare la recepție: neafișarea tarifelor de mic dejun, a serviciilor suplimentare gratuite și a celor contra cost, a datelor de identificare ale companiei si a orarului de funcționare etc.
-Deficiențe de informare referitoare la adâncimea piscinei.
-Deficiențe de informare referitoare la regulemantul de funcționare al echipamentelor de joacă pentru copii.
-Lipsa certificatului de clasificare în turism.

În cazul unităților de comercializare bunuri alimentare

-Nerespectarea condițiilor de depozitare, păstrare și expunere la comercializare a produselor alimentare.
-Comercializarea produselor la promoție în afara datei de valabilitate a acesteia.
-Comercializarea de produse alimentare cu data limită de consum depășită.
-Comercializarea de produse fără traducere în limba română a etichetei.
-Lipsa informațiilor referitoare la țara de origine și calitate, în cazul legumelor și fructelor.

SursaANPC

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Vâlcea: Activități preventive în școlile gimnaziale pe tema bullyingului

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară desfășoară în această perioadă, începând...

ȘTIRI GdS