12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateKlaus Iohannis îi va acorda Simonei Halep Ordinul Naţional „Steaua României”

Klaus Iohannis îi va acorda Simonei Halep Ordinul Naţional „Steaua României”

Preşedintele Klaus Iohannis îi va acorda Simonei Halep Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Ceremonia decorării pentru Simona Halep, urmează să aibă loc la o dată care va fi comunicată ulterior, informează Administraţia Prezidenţială, precizează MEDIAFAX.ro.

„Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a transmis Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

Preşedinţia mai spune că ceremonia de decorare pentru Simona Halep, va avea loc la Palatul Cotroceni. După acest succes, Halep a intrat în rândul membrilor de onoare al All England Lawn Tennis and Croquet Club. Acesta este unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume.

Simona ajunge astăzi, la ora 17.00, în România şi va fi primită la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

Raluca-Maria Nedelea



ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS