15.6 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrucuri: sterilizarea borcanelor pentru conserve

Trucuri: sterilizarea borcanelor pentru conserve

Condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească ambalajele pentru conserve este să păstreze nealterat gustul acestora pe toată durata conservării, potrivit Libertatea. Acest lucru depinde de două elemente: de cât de curat este recipientul în momentul în care este umplut și de închiderea lui ermetică, astfel încât aerul să nu pătrundă înăuntru. Iată câteva trucuri:

Dacă nu ai un sterilizator care ar reduce timpul de lucru, poți utiliza mai multe variante: sterlizarea în apă (pe aragaz), la cuptor, la microunde sau în mașin ade spălat vase, dacă ai una. Există două tipuri de borcane: cu filet și capac sau cu închidere eremtică, cu granituri de cauciuc. Chiar dacă borcanele sunt curate ele trebuie sterilizate de fiecare dată înainte de a le umple cu conținutul pregătit. Un borcan de sticlă poate fi utilizat de mai multe ori, cu condiția de a-i pune mereu capace noi.

Curățare și sterilizare borcane.Pe foc.

Spală borcanele cu apă și detergent, clătește-le bine și apoi așază-le într-o cratiță mare, pe fundul căreia ai pus un șervet curat. Lasă să fiarbă apa cam 10 minute, stinge focul și apoi lasă-le încă 10-15 minute. Se scot pe un șervet curat. Le mai poți pune pe tava de la cuptor, spălate bine, cu gura în sus. Le lași cam 15-20 de minute (fără capace), la 150 de grade, apoi le scoți cu tot cu tavă și le poți umple cu produsul fierbinte. Capacele le vei spăla cu apă fierbine și apoi le vei șterge cu un șervet curat. Le mai poți steriliza la cuptorul cu microunde. Cuptorul cu microunde sterilizează imediat. Sunt suficiente două minute ca un borcan să fie steril. Doar că nu poţi pune prea multe borcane în cuptorul cu microunde. Capacele se sterilizează separat, în apă care fierbe. Sterilizarea în mașina de spălat vase, pentru cine are. Se așază borcanele și se aplică un ciclu scurt de spălare cu detergent, apoi se alege un program de spalăre la temperaturi mari, de 65°-70° fără a adăuga detergent. Este cea mai comodă metodă și are avantajul că se pot steriliza recipientele împreună cu capacele lor.

Pregătește conținutul.

Calitatea conservelor va depinde de prospețimea și modul de pregătire a ingredientelor. Nu vei folosi decât produse bine copate, proaspete. Anumite legume trebuie opărite. Carnea și peștele trebuie bine spălate cu apă, la robinet. Respectă indicațiile din rețete.

Când preparatul este cald pune-l în borcane.

Nu depăși nivelul de 2 cm de la gura borcanului. Apoi, așteaptă câteva minute înainte de a verifica dacă preparatul este bine repartizat în borcan, pentru a elimina toate bulele de aer. Mai completează dacă e necesar. Pentru murături nu folosi capace de metal, fiindcă saramura sau oțetul vor veni în contact cu capacul și îl vor coroda. Sunt mai bune borcanele cu capac din sticlă sau bucăți de celofan. În cazul în care capacul este de metal, nu îl pune la sterilizat, fiindcă se va strica garnitura internă. Îl vei cufunda un minut în apă clocotită, apoi îl vei șterge bine cu un prosop curat și îl vei înfileta pe borcan.

Sterilizarea propriu-zisă.

Pune apă într-o cratiță mare astfel încât să se oprească la 2,5 cm față de gura borcanelor. Lasă pe foc să fiarbă apa, cu un capac deasupra. Dacă sunt borcane mici, după ce dă în clocot mai lasă să fiarbă 15 minute, dacă sunt mari, 20 de minute. Scoate capacul, stinge focul și mai lasă borcanele 5 minute. Scoate-le din apă și lasă-le la răcit 24 de ore, la temperatura camerei. Dacă atunci când desfaci borcanul auzi un pocnet, înseamnă că a fost bine sterilizat.

Etichetează și stochează.

E bine să pui data pe eticheta borcanului și să scrii ce conține. Pune-le într-un loc uscat și răcoros, la adăpost de lumină directă. Așa se vor păstra în condiții bune.

Sterilizarea în cuptor

Conservele pot fi sterilizate și prin fierberea în cuptor. Borcanele se pun într-o tavă în care a fost pusă mai întâi o cârpă groasă uscată, apoi se acoperă totul cu o cârpă udă. Tava se pune în cuptor întâi la foc potrivit și apoi la foc mic, pentru circa 30 de minute. La scoaterea din cuptor, borcanele se înfășoară într-o pătură groasă, care reține căldura chiar și timp de o zi. După răcirea completă, borcanele și sticlele astfel sterilizate pot fi puse la păstrat în cămară.

Timpul de sterilizare diferă de la o legumă la alta, dar este în general de 20-30 de minute. O durată mai mare de sterilizare o au țelina și guliile (35 de minute), morcovii, porumbul verde și mazărea (cca 40 de minute), în timp ce frunțele de viță de vie ori verdeţurile se sterilizează timp de 15 minute. Mâncărurile conservate la borcan se sterilizează pentru circa 30 de minute, ca și conservele în ulei sau bulionul. Și capacitatea recipientelor influențează durata de sterilizare, borcanele sub 500 de mililitri având o durată de
sterilizare cu 10 minute mai mică.

În cazul în care borcanele sunt acoperite cu celofan, este necesară a doua sterilizare, a doua zi, când vasul cu borcane se pune iar la fiert ori la cuptor, pentru o durată de timp cam la jumătate din prima sterilizare.

A doua sterilizare – care poate înlocui fără probleme adaosul de conservant – este recomandată și atunci când conservele nu pot fi păstrate în condiții potrivite, într-o cămară ori pivniță uscată și bine aerisită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS