19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtenţie la completarea opţiunilor pentru admiterea la liceu!

Atenţie la completarea opţiunilor pentru admiterea la liceu!

Atenţie la cum completaţi opţiunile pentru admiterea la liceu! Acesta este avertismentul reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj în contextul începerii procesului de admitere la liceu. Elevii vor depune până pe 7 iulie opţiunile privind liceul şi specializarea la care vor să fie admişi. Va fi şi o perioadă în care candidaţii vor putea să verifice încă o dată codurile şi să facă modificări. GdS vă dezvăluie şi algoritmul de repartizare computerizată pentru admiterea la liceu.

De astăzi începe admiterea la liceu. Elevii au ca termen limită data de 7 iulie pentru a se hotărî ce opţiuni depun pentru clasa a IX-a. Opțiunile trebuie să ţină cont şi de locul pe care îl are fiecare elev în ierarhia pe judeţ.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj atrag atenţia asupra codurilor pe care le scriu, pentru că ele reprezintă opţiunile de admitere. Elevii şi părinţii pot verifica fişele cu opţiunile în perioada 4 – 8 iulie.


„În perioada 3- 7 iulie, elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu. Între 4 şi 8 iulie, elevii şi părinţii pot verifica fişele. Trebuie să fie foarte atenţi pentru că, tot atunci, se pot corecta eventualele greşeli în baza de date computerizată. Ştim că sunt copii care, din greşeală, completează un cod, când de fapt ei au vrut să scrie alt cod. Contează foarte mult acest cod să fie corect. După ce se face repartizarea, nu mai pot să facă nimic“, a precizat inspectorul şcolar Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

ISJ Dolj are comisie pentru elevii care vor la licee din ţară


Elevii care vor să se înscrie la licee din alte judeţe vor depune opţiunile la la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.


„În perioada 3 – 6 iulie se completează fişele de admitere şi de către elevii care vor să plece în alt judeţ. De acest aspect se ocupă comisia din centrul special de înscriere. Vorbim de comisia de la Inspectoratul Şcolar Jueţean Dolj. Această comisie se ocupă de cei care vor să meargă la Bucureşti, la Iaşi, Timişoara. Sunt copii cu astfel de opţiuni. Anterior, am avut 146 de cazuri care au plecat din Dolj“, a mai precizat inspectorul şcolar Nicoleta Liţoiu.

Conform calendarului de admitere, pe 9 şi 10 iulie urmează să fie repartizaţi şi candidaţii pe locurile speciale. Rezultatele finale ale repartizării computerizate vor fi afişate pe 12 iulie. În intervalul 15 şi 18 iulie se vor depune dosarele de înscriere la şcolile la care elevii au fost admişi.

Algoritmul de repartizare pentru admiterea la liceu

Repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu se face ordonând candidații din județ, descrescător, după medii, pentru plasarea fiecăruia la una din opțiunile exprimate. În ordonarea descrescătoare ținându-se cont de mai multe criterii. Se va lua în calcul media de admitere, media de la evaluarea națională, media generală de absolvire a claselor V-VIII, nota obținută la proba de limbă și literatură română din cadrul evaluării naționale, nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale.


Când se ajunge la un candidat, se caută în lista sa de opțiuni prima opțiune validă la care există locuri libere. Ordinea opțiunilor de pe fișă este, prin urmare, semnificativă. Prima este luată în considerare înaintea celorlalte opțiuni.
Ministerul Educaţiei Naţionale dă şi un exemplu practic: se verifică prima opțiune a candidatului curent X. În cazul în care opțiunea este validă și mai există locuri la această opțiune, este considerat admis la această opțiune și se trece la următorul candidat. Altfel se verifică a doua opțiune de pe fișă.

Când devin invalide opţiunile pentru admitere la liceu


O opțiune este invalidă dacă nu există codul opțiunii alese de candidat şi dacă opțiunea aleasă necesită proba la limba modernă și candidatul nu a susținut-o.

În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opțiunile exprimate pe fișă, el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere. Acesta va trebui să participe la o sesiune ulterioară, organizată numai pe locurile rămase libere după prima sesiune.
Situația poate apărea în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opțiuni, cele exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alți candidați care au medii mai mari.
Se recomandă, prin urmare, completarea fișei cu un număr suficient de opțiuni pentru ca această situație să nu apară. Numărul total de locuri la licee este suficient pentru ca toți candidații să fie repartizați. Vor rămâne nerepartizaţi doar candidaţii care nu au suficiente opţiuni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS