20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRemus Truică, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Remus Truică, condamnat la patru ani de închisoare cu executare


Remus Truică, condamnat la patru ani de închisoare cu executare, Prințul Paul de România, trei ani cu suspendare. Aceasta este decizia dată de Curtea de Apel Brașov, care nu este definitivă.

Fostul șef al cancelariei premierului Adrian Năstase, Remus Truică, a fost condamnat la patru ani de închisoare în dosarul retrocedării fermei Băneasa. În același dosar, prințul Paul de România a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, iar Dan Andronic şi avocatul Robert Roşu au fost achitaţi. De asemenea, afaceriştii israelieni Benyamin „Beny” Steinmetz, Tal Silberstein şi Moshe Agavi au fost achitaţi în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa şi a padurii Snagov.
În acelaşi dosar, societatea Reciplia a fost condamnată la plata unei amenzi de 200.000 de lei pentru trafic de influenţă, iar afacerista Nela Pavaloiu a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru spălarea banilor.
Theodor Chiriac, director tehnic în cadrul Direcţiei Silvice Ilfov, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la spălarea banilor.

4 milioane de euro, confiscaţi

Curtea de Apel Braşov a decis confiscarea specială a mai multor terenuri din Snagov aflate în proprietatea societăţii Reciplia în suprafaţă de aproximativ 370.000 de metri pătraţi.
Instanta a mai dispus confiscarea specială de la Remus Truica a mai multor terenuri din Snagov în suprafaţă totală de aproximativ 141.000 de metri pătraţi.
Magistratii au mai confiscat de la prinţul Paul suma de 4 milioane de euro.
Restul inculpaţilor din acest dosar au fost achitaţi, printre aceştia figurând afaceriştii Marius Marcovici şi Lucian Mateescu, Gheorghe Sin, secretar general al Academiei de Ştiinte Agricole din România, şi Apostol Muşat, fost primar al comunei Snagov.

Acuzaţiile DNA

Potrivit DNA, acuzatiile reţinute în sarcina celor 22 de persoane implicate vizează infracţiuni comise în perioada 2006-2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul Philippe Al României.

Pe de o parte, Paul Philipe Al României ar fi cumpărat influenţa pe care Remus Truica ar fi avut-o asupra diferiţilor funcţionari de la instituţiile publice care deţineau cele două proprietăţi. Pe de altă parte, Truică ar fi prezentat „afacerea” unor persoane potente din punct de vedere financiar, „cu care s-a asociat, constituind un grup infracţional, pentru a se implica în demersurile infracţionale, singura cale în obtinerea bunurilor imobile pe care Paul Philipe Al României le revendica în mod nelegal”.
Procurorii spun ca prinţul Paul i-ar promis inculpatului Truică Remus şi asociatilor acestuia din grupul infracţional o cotă parte importanta, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica în Romania, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obţinerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare cu Reciplia SRL.
Prejudiciul total în dauna statului român înregistrat în acest dosar este de 145.398.569 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS