14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRămăşiţele unei păsări uriaşe, descoperite în nordul Mării Negre

Rămăşiţele unei păsări uriaşe, descoperite în nordul Mării Negre

O pasăre uriaşă ar fi trăit odată în Europa, conform unor rămăşiţe fosilizate descoperite în Crimeea, scrie Agerpres.

Oamenii de ştiinţă au estimat că pasărea avea aproximativ 450 de kilograme şi o înălţime de circa 4,5 metri. Ei au stabilit acest lucru în urma analizelor efectuate asupra unui os din scheletul coapsei. Osul a fost descoperit în peştera Taurida de pe coasta de nord a Mării Negre. Acestă înălţime este mult peste cea a oamenilor primitivi care trăiau în zonă în urmă cu 1,5 – 2 milioane de ani.

Potrivit cercetătorilor, este pentru prima dată când a fost consemnată prezenţa unei păsări atât de mari în emisfera nordică.

”Când am simţit iniţial greutatea păsării al cărei os îl ţineam în mână, am crezut că este vorba despre o fosilă de pasăre-elefant. Nicio altă pasăre de o asemenea dimensiune nu a mai fost raportată din Europa”, a declarat doctor Nikita Zelenkov de la Academia de Ştiinţe din Rusia, autor principal al studiului.

”Însă, în mod surprinzător, structura osului a dezvăluit o altă poveste”, a adăugat cercetătorul.

Pasărea se deplasa rapid datorită oaselor sale lungi

Pasărea nu era capabilă să zboare. Însă, oamenii de ştiinţă cred că se deplasa rapid datorită oaselor sale lungi şi suple. Acestea ar fi jucat un rol esenţial în supravieţuirea ei.

Se estimează că pasărea aparţinea speciei Pachystruthio dmanisensis. Ea constituia o sursă de carne, oase, pene şi coji de ouă, utile oamenilor primitivi care au venit din Africa şi s-au stabilit în Europa.

Potrivit studiului publicat în Journal of Vertebrate Paleontology, specia era cunoscută anterior. Însă, aceasta este pentru prima dată când au fost calculate dimensiunile păsării. Acestea s-au făcut prin măsurătorile efectuate asupra osului femur, cu ajutorul cărora s-a putut estima greutatea.

Aproape la fel de grea ca un urs polar adult.

Conform calculelor, pasărea era de două ori mai mare decât cel mai mare exemplar de moa. De asemenea, de trei ori mai mare decât struţul comun şi aproape la fel de grea ca un urs polar adult.

Descoperirea a fost realizată întâmplător, în vara anului trecut, în timpul lucrărilor de construcţie a unei noi autostrăzi. În acelaşi loc au fost găsite şi alte rămăşiţe, inclusiv cele ale unui bizon.

”Rămăşiţe de mamut au fost aduse la lumină anul trecut. În acel sit s-ar putea afla în continuare mai multe mărturii ce ne pot oferi informaţii despre trecutul îndepărtat al Europei”, a subliniat Zelenkov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS